Iran. Amenințarea nucleară. Directorul agenţiei nucleare a Iranului, Ali Akbar Salehi, spune că țara sa poate îmbogăţi foarte rapid uraniul la 60%, transmite sâmbătă dpa, citată de Agerpres.

Iran. Amenințarea nucleară, mai reală ca niciodată

„Am îmbogăţit uraniu la 20% într-o oră şi putem creşte nivelul la 60% în acelaşi interval de timp”, a declarat Salehi, vineri, la televiziunea de stat.

El a mai anunțat că Organizaţia iraniană pentru energia atomică a produs 25 de kilograme de uraniu îmbogăţit la 20% în mai puţin de o lună. Ali Akbar Salehi spune că Iranul lucrează la producerea a 1000 de centrifuge rapide.

Încălcări ale tratatului nuclear

Acordul internaţional privind programul nuclear iranian încheiat în 2015 prevede că Iranul poate îmbogăţi uraniu până la un nivel de cel mult 4%. Iar pentru producerea de bombe atomice ar fi nevoie de uraniu 90%, mai scrie dpa.

Statele Unite s-au retras din acord în mai 2018, prin decizia fostului președinte Donald Trump. SUA au reinstituit și sancţiuni contra Teheranului.

„A fost nebun. Ridicol. Ar fi trebuit să nu fi fost niciodată făcut”

Ca răspuns la acest gest, determinat, la rândul său, de dovezile de încălcare a tratatului, Iranul a renunţat la respectarea unora dintre obligaţiile asumate. Criticii Teheranului susţin că republica islamică Iran ar putea avea în câteva luni capacitatea de a construi o bombă nucleară.

Președintele Trump a considerat atunci că acordul Iranului este prea indulgent și că ar trebui să fie impuse sancțiuni mai mari. „A fost nebun. Ridicol. Ar fi trebuit să nu fi fost niciodată făcut”, spunea Donald Trump despre acordul nuclear cu Iran.

„Dacă își repornește programul nuclear, vor avea probleme mai mari decât au avut vreodată”, a mai amenințat Trump.

Iran. Amenințarea nucleară pentru SUA

Ali Akbar Salehi a avertizat că Iranul va scoate o parte dintre camerele de supraveghere de la facilităţile sale nucleare, dacă Washingtonul nu ridică sancţiunile în următoarele trei luni.

La un pas de război. Puterea nucleară a Iranului e în creștere. Trump, oprit de consilieri de la un atac