Evenimentul Zilei > International > Irakienii cer răzbunare! Au scandat împotriva „Marelui Satan” american
Irakienii cer răzbunare! Au scandat împotriva „Marelui Satan” american

Irakienii cer răzbunare! Au scandat împotriva „Marelui Satan” american

La un an de la asasinarea generalului iranian Soleimani, mii de irakieni cer răzbunare. „Nu Americii!”, ”Kazimi, laşule! Agent al americanilor!”, sunt doar câteva dintre frazele pe care l-au scandat susținătorii paramilitarilor irakieni, duminică, într-o manifestație la Bagdad.

Duminică, mii de susţinători ai paramilitarilor irakieni pro-Iran au marcat, printr-o demonstraţie de forţă la Bagdad, un an de la asasinarea de către Statele Unite ale Americii a generalului iranian Qassem Soleimani şi a locotenentului său irakian, relatează jurnaliștii de la France Presse.

În piaţa Tahrir, aceşti susţinători ai Hashd al-Shaabi, o coaliţie de paramilitari integraţi acum statului irakian, au scandat împotriva ”marelui Satan” american şi a celui pe care îl acuză a fi ”agentul” acestuia în Irak, prim-ministrul Mustafa al-Kazimi.

CITEȘTE ȘI Avertisment de la nivel înalt! Lui Trump i se pregătește o capcană. Războiul e după colț

Și-au onorat ”martirii” şi au denunţat ”ocupantul american”

La 3 ianuarie 2020, din ordinul preşedintelui american Donald Trump, un atac cu dronă a pulverizat în apropierea aeroportului din Bagdad cele două autovehicule în care se aflau Qassem Soleimani, arhitectul strategiei iraniene în Orientul Mijlociu, şi Abu Mehdi al-Muhandis, comandantul Hashd al-Shaabi.

CITEȘTE ȘI Trump fabrică pretexte pentru a intra în război. Se încing spiritele în Orientul Mijlociu

Duminică, după o ceremonie de comemorare la aeroportul din Bagdad, chiar pe locul unde au fost ucis generalul iranian, susţinătorii Hashd al-Shaabi s-au îndreptat spre piaţa Tahrir, unde şi-au onorat ”martirii” şi au denunţat ”ocupantul american”.

La sud de Capitală, în mai multe oraşe, printre care Najaf unde este înhumat Abou Mehdi al-Mouhandis, manifestanţi, unii în lacrimi, le-a adus un omagiu celor doi ”martiri”.

„Nu Americii!’, Răzbunare!, Kazimi, laşule! Agent al americanilor!”, au scandat în cor mii de manifestanţi îmbrăcaţi în negru, agitând pancarte pe care scria ”Go out USA” (Afară, SUA).

În Irak se află în prezent aproape 3.000 de militari americani. Un vot al parlamentului irakian pentru expulzarea lor, anunţat în agitaţia de după atacul din 3 ianuarie 2020, a rămas fără răspuns. În noiembrie, SUA au anunţat totuşi că vor retrage 500 de soldaţi din Irak la 15 ianuarie.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: