ÎPS Teodosie, victima unui rechizitoriu de care s-a rușinat și procurorul

Ce a declarat Arhepiscopul Tomisului, după achitarea instanței, reporterilor EVZ.

Înaltpreasfințitul (IPS) Teodosie a fost achitat, ieri, alături de alți cinci inculpați în dosarul în care au fost acuzați de procurorii DNA că ar fi obținut pe nedrept, de la APIA, fonduri europene de aproape 1,4 milioane de lei pentru Ferma Nazarcea, folosindu-se de declarații false. Decizia Curții de Apel Constanța nu este definitivă, putând fi contestată la Înalta Curte.

Ultimul termen în dosarul Ferma Nazarcea a avut loc în 22 mai, atunci când procurorul de ședință de la DNA a cerut închisoare cu executare pentru toți inculpații din dosar. În schimb, ieri, un judecător de la Curtea de Apel Constanța i-a achitat pe toți cei trimiși în judecată acum doi ani: Teodosie Petrescu, Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu, Aurelian Ştefan şi Stere Beca. În esență, cei șase au fost acuzați că ar fi declarat în fals că pe terenurile Fermei Nazarcea sunt cultivate soiuri de viță nobilă, pentru a obține fonduri europene.

IPS Teodosie a declarat, în exclusivitate pentru EVZ, că întreg dosarul s-a bazat pe un denunț fals, pe susțineri fără temei.

„Veneam în instanță pentru a mărturi și adevărul. Văd că adevărul a învins pentru că judecătorul a fost foarte principial, ceea ce a dovedit tot timpul, cât au fost momentele de judecată, întotdeauna a avut răbdare cu toată lumea, nu a fost părtinitor cu nimeni. A vrut să cunoască dintr-un capăt într-altul toate momentele. La ședința pe fond, rechizitoriul a fost total desființat de mărturiile avocaților și a celor ce erau inculpați. Nu se susținea nimic. Însuși procurorul când l-a citit nu avea cursivitate, parcă îl scrisese altcineva, iar la sfârșit nu mai avea de spus nimic”, ne-a spus înaltul prelat.

 „Să se mărturisească și să se îndrepteze”

Arhiepiscopul Tomisului a relatat prin ce a trecut în cei doi ani în care a fost chemat la proces.

„Ne-am dat seama că adevărul triumfă și sunt împăcat că Dumnezeu a făcut dreptate, căci de la El este dreptatea. Întotdeauna am socotit nedreptatea și minciuna venite din partea celui nedrept. Am fost acuzat de minciună, dar minciuna era rechizitoiul, nu era în faptele noastre. Rechizitoriul nu se acoperea cu faptele nicidecum. Faptele erau inexistente și ne incrimina rechizitoriul pe ceva ce nu exista. Tot timpul s-a susținut și s-a filmat un teren lăturat, care nu a fost pus pentru fondurile APIA. Atâta minciună și atâta tevatură de ani de zile... S-au cheltuit timp, bani, absolut degeaba. Îmi pare rău că cel care a fost aducătorul învinuirilor este un om care nu e liber. Aș vrea să îl sfătuiesc din milă, să se mărturisească și să se îndrepteze, căci el a fost conștient că ceea ce susține nu e real, din atitudinea pe care am văzut-o. Dumnezeu iartă pe toată lumea”, a conchis IPS Teodosie.

 

Cum a primit vestea Arhiepiscopia Tomisului

Imediat după pronunțare, Arhiepiscopia Tomisului a emis un comunicat în care a salutat decizia instanței: „Sărbătoarea Înălțării Domnului aduce tuturor bucuria înălțării unei justiții drepte. Pe fond, s-a demonstrat că toți slujitorii Domnului și ceilalți inculpați au fost târâți pe nedrept într-un proces. Pentru aceasta nu condamnăm pe nimeni, ci ne rugăm în continuare lui Dumnezeu, iertând pe cei ce au văzut infracțiuni acolo unde nu e cazul. Arhiepiscopia Tomisului mulțumește Curții de Apel pentru că a săvârșit o judecată dreaptă și nu s-a lăsat influențată de presiunile exterioare actului de justiție. Avem încrederea că Înalta Curte va păstra această sentință de achitare a tuturor celor din dosarul Nazarcea”.