Iovan, "ucigaş" de maidanezi

Pilotul Adrian Iovan, fostul soţ al creatoarei de modă Romaniţa Iovan, riscă cinci ani de închisoare pentru că a împuşcat un câine fără stăpân.

Totul s-ar fi petrecut în luna martie, pe terenul unei vecine din Otopeni. Poliţiştii ilfoveni au deschis o anchetă împotriva lui Iovan şi-l acuză că ar fi folosit fără drept o armă de foc.

În plus, el este cercetat şi pentru uciderea cu intenţie a unui animal, acuzaţie pentru care ar putea primi o pedeapsă cuprinsă între unu şi trei ani de închisoare.

După deschiderea anchetei, Iovan a fost obligat să predea toate armele sale de foc.

Nu este primul incident în care este implicat pilotul. În octombrie 2005, el a împuşcat mortal, cu o puşcă de vânătoare, un tânăr de 27 de ani care intrase pe proprietatea sa din cartierul Primăverii.

Procesul a durat un an şi jumatate, iar judecătorii au decis că pilotul a tras în legitimă apărare.