Soția românului care i-a făcut viața un calvar lui Maradona, operată de cancer. Toată familia lui trece prin momente extrem de dificile

Soția românului care i-a făcut viața un calvar lui Maradona, operată de cancer. Toată familia lui trece prin momente extrem de dificile Operație. Sursa foto: Dreamstime.com

Soția fotbalistului care i-a făcut viața un calvar lui Maradona a fost operată de urgență de cancer la colon. Fostul fotbalist a declarat că a reușit să plătească intervenția și că spera ca partenera lui să se simtă mai bine.

Dana, soția lui Iosif Rotariu, a fost suspusă unei intervenții pentru extirparea unei tumori canceroase cu mai multe metastaze. Fostul fotbalist a declarat că operația a decurs bine, că a reușit să o plătească și că speră ca partenera lui să se vindece de cancerul la colon.

„Soția este bine deocamdată. Sper să trecem cu bine peste acest moment greu. Am achitat mare parte din bani și ne descurcăm”, a declarat antrenorul despre intervenția suferită de soția sa, pentru Gazeta Sporturilor.

Probleme grave în familia lui Iosif Rotariu

Fostul fotbalist a mai spus că soția lui va începe și chimioterapia. Și colegii lui Iosif Rotariu de la clubul Steaua București au făcut un apel umanitar pe Internet. Ei au mai declarat că sunt alături de familia acestuia.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa: Wikipedia

Apropiații lui Iosif Rotariu au mai povestit că fiica adoptivă a acestuia a trecut până acum prin 50 de operații și că fostul fotbalist a avut foarte mult de suferit. Ei i-au rugat pe oameni să facă donații pentru a salva viața Danei Rotariu și a fetiței sale.

„Fotbalistul de legendă al Stelei, trece din nou prim momente grele în viaţă. Ştim cu toţii povestea fiicei adoptive a mijlocaşului nostru. Kassandra a fost adoptată de Iosif şi Dana Rotariu când avea doar 4 ani. Fetiţa a fost supusă la mari chinuri de către bunica ei, iar fostul mare fotbalist a fost salvarea. Din păcate, această familie frumoasă, de oameni calzi şi primitori este, din nou, greu încercată. Doamna Dana Rotariu este internată, într-o stare critică, într-un spital din Turcia, trecând zilele trecute printr-o foarte grea operaţie de cancer de colon cu mai multe metastaze!

Facem un apel către toţi cei care pot şi doresc să-i ajute financiar, să doneze în conturile de mai jos: RO69BTRLRONCRT0501773401, Beneficiar: ASOCIATIA TOTI PENTRU KASSANDRA.

RO41BRDE360SV41649753600 – RON. RO23BRDE360SV46575773600 – EURO. Beneficiar: ROTARIU IOSIF”, este mesajul transmis CSA Steaua pe pagina oficială de Facebook.

Amintim că Iosif Rotariu este omul care i-a făcut un marcaj la sânge lui Diego Armando Maradona în partida pe care România a încheiat-o la egalitate cu Argentina, scor 1-1, la Mondialul din Italia - 1990. Diego avea să-și amintească peste ani că Rotariu nu l-a lăsat să respire în acea confruntare care i-a dus pe români în „optimi”.