Iordache îi cere AJUTORUL lui Klaus Iohannis. Scrisoarea DISPERATĂ adresată președintelui: „Solicit deschiderea unei ANCHETE”

Claudiu Iordache cere intervenția președintelui României, Klaus Iohannis, după ce a fost demis din funcția de director general al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. Iordache a fost înlocuit cu Gelu Voican Voiculescu.

Claudiu Iordache afirmă că liderul statului este singurul care poate să intervină în favoarea sa. 

"Conform Legii nr 556/2004 privind înființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, sunteți singurul care puteți interveni, în acest moment, pentru a mai putea opri confiscarea Institutului Revoluției Române de către un grup de membri ai Colegiului Național de București, ce încearcă să deturneze programele sale de cercetare și bugetul instituției!

Conform Legii, Colegiul Național al IRRD este format din 25 de persoane inamovibile. În urma decesului a cinci dintre ei și a absenței continue de la lucrări a multor altora din restul țării, unii membri ai Grupului de București (inculpați, de altfel, în procese penale privind desfășurarea Revoluției Române și a Mineriadei din 1990), pot aduna voturile unei majorități relative pentru a împiedica cercetarea științifică nepărtinitoare a fenomenului Revoluției Române (însuși sensul de a exista al Institutului), eveniment sângeros în urma căruia și-au pierdut viața peste 1160 de români! Forțând din propria voință înființarea unei așa-zise Comisii de analiză, aceştia au somat abuziv Institutul să-i pună la dispoziție acte și documente din departamentele financiar-contabil și personal, ignorând faptul că Colegiul Național al IRRD, fiind organ deliberativ, nu se poate substitui organelor de control ale statului (Senatul României, Curtea de Conturi) Prin acțiunile pe care le întreprinde această Comisie dovedește că scopul ei real este acela de a-l îndepărta pe Directorul General, care se împotrivește semnării unui protocol de așa zisă colaborare cu o Asociație, încă neînființată, numită “Revoluția 30”, gândită să preia prerogativele Institutului și a beneficia nelegal de sediul și bugetul său! În fapt, s-a cerut demiterea mea pentru singura vină de a fi condus imparțial INSTITUTUL REVOLUȚIEI ROMÂNE!

 

Acțiunea de dată recentă, precipitată și de iminența încheierii proceselor politice care-i privesc pe unii dintre membrii ei, are ca finalitate accesul acestei Asociații la deciziile și activitatea Institutului, cu perspectiva transformării unei instituții științifice a statului într-o anexă a unei Asociații nonguvernamentale în al cărei statut este prevăzut un Manifest politic și o Chartă ideologică, identificându-se mai degrabă cu o mișcare politică prin Statut și Obiective. Acțiunile pe care această Comisie le-a desfășurat în ultima lună în sediul Institutului au avut drept rezultat imixtiuni grave în activitatea IRRD, împiedicat să-și continue activitățile conform procedurilor și normelor unui institut de cercetare ce nu s-a abătut de la obligațiile prevăzute în Legea sa de funcționare!

Domnule Președinte al României, solicit totodată intervenția dumneavoastră grabnică pentru deschiderea unei anchete prezidențiale privind verificarea adevăratelor merite dovedite în Revoluția Română ale tuturor celor ce formează astăzi Colegiul Național IRRD, urmând a fi decisă înlocuirea celor aflați cel puțin în impostură morală în componența acestui Colegiu!

Actuala Comisie de analiză, amintind izbitor procesele staliniste în care o sentință era dată cu mult înaintea desfășurării unui proces, a primit deja comanda de a vota cât mai curând demiterea mea în urma unor acuzații inventate și total neadevărate! Vă solicit, domnule Președinte al României, să vă sesizați pentru ca Institutul Revoluției Române să nu devină o pradă a acestui grup clandestin de putere, nefiind vorba, în nici un caz, despre salvarea postului meu, ci despre supraviețuirea unui Institut de Cercetare Istorică al statului român!

Vă adresez, de asemenea, solicitarea ca în baza prerogativelor pe care le dețineți să numiți în Colegiul Național IRRD, în locul celor decedați, cinci noi membri promovați dintre oameni care în Revoluția din Decembrie 1989 au dovedit participarea lor de onoare, curajoasă și semnificativă, la victoria Revoluției Române!

Menționez că în urma numirii unui nou Colegiu Național – singurul care ar putea împiedica acum acapararea Institutului într-o aventură ce ar compromite definitiv menirea sa esențială – voi părăsi funcția de director general!

Atașez acestui Memoriu un Raport General al tuturor activităților Institutului Revoluției din Decembrie 1989, din anul 2004 și până în prezent. Atașez, de asemenea, Legea 556/2004 privind înființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 componența actuală a Colegiului Național precum și o copie după propunerea înaintată Colegiului Național privind parteneriatul Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 cu Asociația “Revoluția 30” (încă inexistentă), propunere ce s-ar putea materializa prin preluarea de către Asociația “Revoluția 30” a prerogativelor, programelor, sediului și bugetului Institutului.

În așteptarea intervenției dumneavoastră urgente, primiți, vă rog, asigurarea întregii mele considerații!", s-a arătat în scrisoarea transmisă către Klaus Iohannis.