Editura Evenimentul si Capital

FUMIGENA lui Iohannis a funcționat. PSD va CAPITULA! Cine câștigă RĂZBOIUL pe ARMATĂ

Autor: | | 4 Comentarii | 7622 Vizualizari

Decretul de prelungire a mandatului şefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă, va fi publicat în Monitorul Oficial "în această noapte sau mâine dimineaţă", a declarat vineri vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache.

„El (n.r. - Ludovic Orban) nu a făcut decât să cânte în struna preşedintelui. (...) Puteau să verifice respectivii funcţionari alte decrete sau alte acte care au fost trimise de Preşedinţie, în cât timp apăreau. Deci la ore până la zile apar în MO. Cu siguranţă că şi acest decret, ca şi celelalte pe care le-a transmis preşedintele, în această noapte sau mâine dimineaţă va apărea”, a precizat Iordache.

Iordache a făcut aluzie la declaraţia preşedintelui PNL, Ludovic Orban, dar şi la Administraţia Prezidenţială, care atenţionau asupra întârzierii publicării în MO a decretului de prelungire a mandatului generalului Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Apărării.

Potrivit lui Iordache, conducerea Camerei Deputaţilor "nu are nicio putere de a influenţa publicarea sau nepublicarea unui decret".

„Chestiunea stă în felul următor: Secretariatul General al Camerei, care nu are treabă cu conducerea Camerei, primeşte actele de publicat în Monitorul Oficial. Există acolo o echipă care, în funcţie de cum se primesc actele respective, se transmit mai departe la MO şi în funcţie de asta există o ordine de publicare, în funcţie de actele pe care le emite Guvernul, Preşedinţia, ministerele, alte autorităţi ş.a.m.d. În funcţie de complexitatea actului respectiv, fie că este transmis numai pe material de hârtie, fie că e transmis şi în suport electronic pentru a fi transmis mai departe la Monitor, atunci când există o perioadă mai neaglomerată publicarea poate fi în câteva ore. Acum fiind final de an, poate dura şi o zi până la publicare, pentru că au fost foarte multe acte care au fost emise ieri, azi ş.a.m.d., dar să spui că cineva încearcă din conducerea Camerei să blocheze un astfel de act, e mult spus şi demonstrează rea-credinţă şi faptul că nu ştii cum funcţionează un anumit organism”, a susţinut Iordache.

Decretul prin care s-a prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării a fost transmis Monitorului Oficial imediat după şedinţa CSAT, iar preşedintele Klaus Iohannis atenţionează că întârzierea publicării acestui decret "are grave consecinţe şi atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate", precizează Administraţia Prezidenţială.

La rândul său, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a transmis un comunicat prin care soma conducerea Monitorului Oficial să publice decretul emis de preşedintele Klaus Iohannis privind prelungirea mandatului şefului Statului Major al Apărării, atrăgând atenţia că, în caz contrar, răspunderea va fi exclusiv a secretarului general al Camerei Deputaţilor şi a conducerii Monitorului Oficial, transmite Agerpres.

S-a anuntat ORA DE START! Cand SE JOACA Simona Halep-Serena Williams in OPTIMI la Australian Open!

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI