Proiectul Codului administrativ a fost respins, miercuri, în unanimitate, de Camera Deputaţilor, după ce a fost declarat neconstituțional printr-o decizie a CCR. Deputatul PSD Florin Iordache a susținut că țara nostră are nevoie de un Cod administrativ și că primarii trebuie să aibă pensii speciale.
Codul administrativ, care prevedea şi pensii speciale pentru aleşii locali, a fost adoptat în iulie 2018. Grupurile parlamentare ale PNL, USR şi PMP, alături de președintele Klaus Iohannis au formulat obiecţii de neconstituţionalitate privitoare la proiectul Codului adminsitrativ. ceste obiecții au fost acceptate ulterior de CCR și în noiembrie 2018 a declarat actul normativ neconstituţional, informează agerpres.ro.
Deputatul PSD Marcel Ciolacu, şeful comisiei speciale care a elaborat proiectul, a declarat că îi pare rău de munca lui şi a colegilor.
„CCR nu a intrat pe fond, a fost din cauza faptului că Secretariatul Senatului nu a cerut aviz de la CES", a explicat Ciolacu.
Deputatul liberal Victor Paul Dobre a amintit că PNL a semnalat, în dezbateri, o serie de aspecte de neconstituţionalitate.
„Greşeala de la Senat este impardonabilă, dar noi am insistat pentru respectarea preveder ilor de constituţionalitate. Este păcat pentru munca depusă. Reforma administrativă este necesară. PNL va respecta deciziile CCR, vom vota pentru respingere, dar vina nefinalizării acestui proiect, în cea mai mare proporţie, este datorată majorităţii, că de multe ori există un autism legat de probleme de neconstituţionalitate", a afirmat Dobre. Ulterior, acesta şi-a cerut scuze pentru referirea la autism. "Am folosit în mod impardonabil cuvântul autism şi îmi cer scuze celor care suferă de această boală", a transmis Dobre.
Deputatul PMP Emil Paşcan a afirmat că este nevoie de o reformă administrativă, dar aceasta nu se poate realiza „pe picior". „Nu se poate ca prin codul administrativ să se impună modificări neconstituţionale, precum cele privind bilingvismul sau diminuarea atribuţiilor prefectului, prin care prefectul a fost transformat într-o muşcată la fereastră", a spus Paşcan.
El a solicitat guvernării să nu promoveze un nou cod administrativ prin ordonanţă de urgenţă.
„În spaţiul public se vehiculează intenţia de a se promova un cod administrativ prin OUG. Are un singur scop propagandistic acela de a-i motiva pe primari prin a primi pensii speciale. Ar fi o mare eroare, PMP militează împotriva pensiilor speciale. Ar fi nedrept faţă de cetăţeni şi o insultă la adresa celor care muncesc", a susţinut Paşcan.
În replică, deputatul PSD Florin Iordache a spus că primarii trebuie să aibă pensii speciale. "Primarii trebuie să aibă pensii speciale, să vă intre bine în cap. (...) România merge înainte nu prin atacuri la Curte. România are nevoie de un cod administrativ. Avem nevoie de o reformă administrativă. (...) Primarii au nevoie de pensii speciale", a adăugat Iordache.
Deputatul USR Cristian Seidler a declarat că pensiile speciale pentru primari sunt neconstituţionale.
„Domnule Iordache, să vă intre bine în cap că există o decizie a CCR care spune că pensiile speciale ale primarilor sunt neconstituţionale. Să vă intre bine în cap că, atunci când vom ajunge la guvernare, dumneavoastră nu veţi avea pensii speciale", a adăugat Seidler.
Deputatul UDMR Attila Korodi a subliniat că reforma administraţiei publice locale este urgentă. "Parlamentul, Guvernul are responsabilitatea de a decide cât se poate de urgent o nouă legislaţie, un nou cod administrativ. De săptămâna viitoare trebuie să începem să dezbatem", a afirmat Attila Korodi.
Camera Deputaţilor este for decizional.