Ionuț Stroe a vorbit la Antena 3 despre ieșirea de la guvernare. Purtătorul de cuvânt al PNL a transmis clar că ieșirea de la guvernare şi întoarcerea la popor chiar nu își au rostul în aceste momente.
Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, consideră că mesaje precum alegeri anticipate, depunerea mandatului, întoarcerea la popor sau ieșirea de la guvernare nu îşi au rostul şi afirmă că PNL va sprijini orice fel de măsură care menține România pe un trend de dezvoltare. De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL mai spune că același lucru se aplică și cu privire la mesajele legate de depunerea mandatului sau întoarcerea la popor.
Ionuț Stroe, PNL: Mesaje precum anticipate, depunerea mandatului nu-şi au rostul
Ionuț Stroe a mai spus, joi, 10 august, că liberalii vor sprijini orice măsură care va ajuta la dezvoltarea României. Liberalii sunt conștineți de importanţa modului cum se guvernează ţara şi doresc, de asemenea, o colaborare cât se poate de corectă şi de normală.
Cât timp a fost domnul Ciucă premier, România a fost guvernată de această coaliţie într-un mod responsabil, funcţional. Coaliţia a fost solidă şi ne dorim, cu siguranţă, să rămână pe aceleaşi coordonate de stabilitate şi în mandatul actualului premier, Marcel Ciolacu.
Aşa că, noi suntem conştienţi, chiar dacă există anumite voci în plan public, atât de la un partid, cât şi de la altul, de importanţa pentru această ţară a modului în care guvernăm, facem o guvernare funcţională, atât din punct de vedere politic, să avem o colaborare cât se poate de corectă şi normală. Trebuie să dăm, în continuare, aceste semnale de stabilitate şi în plan extern. Aşa că mesaje precum anticipate, depunerea mandatului, alegerile, întoarcerea la popor sau ieşirea de la guvernare chiar nu îşi au rostul, spune purtătorul de cuvânt al PNL.
Nervozitatea excesivă face foarte rău
De asemenea, Ionuț Stroe a mai spus că deciziile Executivului de la București vor fi anunțate public atunci când vor fi luate. Totodată nervozitatea excesivă face foarte rău, a mai subliniat purtătorul de cuvânt al PNL.
Apropo de situaţia în care ne găsim, din păcate, piaţa media, chiar şi dumneavoastră mă întrebaţi în acest moment, este invadată de informaţii inexacte. Este invadată de fel de fel de alarme privind măsurile fiscale. (…) Deocamdată, nu s-a ieşit public cu nicio decizie.
Există de o lună de zile un dialog intens atât între partenerii de coaliţie, atât cu partenerii sociali, zona patronatelor, toţi cei care sunt vizaţi de acele măsuri sunt în dialog. Haideţi să avem puţină răbdare. În mod transparent şi integrat, toate propunerile şi deciziile guvernului condus de premierul Ciolacu le va lua o să fie anunţate public. Deocamdată, nervozitatea excesivă face foarte rău, a mai declarat Ionuţ Stroe.
Ionuț Stroe: Nu se pune problema ieşirii de la guvernare
Mai mult, Ionuț Stroe a mai spus că PNL nu va ieși de la guvernare, deoarece liberalii asigură stabilitatea guvernării, reiterând că ei sprijină orice măsură care ajută la dezvoltarea României.
Sincer vă spun, nu vreau să vă comentez şi le recomand şi colegilor mei să nu mai pice în capcana (…). şi nu vă dau niciun fel de reacţie la dialogurile care, din păcate, sunt inexacte, denaturate. Multe dintre ele sunt denaturate. Nu se pune problema ieşirii de la guvernare, aşa cum spunea şi colegul meu Rareş Bogdan la o altă televiziune.
Vă pot confirma că PNL va asigura stabilitatea guvernării şi va sprijini orice fel de măsură care menţine România pe un trend de dezvoltare. Agreate, bineînţeles, în cadul coaliţiei. Deocamdată, avem doar discuţii consistente, avem simulări, avem analize economice, dialoguri cu partenerii sociali, cu zona patronatelor, cu zona sociativă, a concluzionat Ionuţ Stroe la Antena 3.