Ionuţ Jo Jo Dan, chinuit până ieri de surplusul de kilograme

Ionuţ Jo Jo Dan îşi pune în joc, în această seară, centura de campion mondial WBC Continental Americas la categoria superuşoară, în faţa brazilianului Andre Marcos Do Nascimento, în cadrul Galei „Invincibilii 5”, eveniment programat în Sala „Rapid” din Bucureşti, de la ora 20.30 (în direct pe B1 TV).

Pugilistul român a trecut prin mari emoţii ieri, înainte de a merge la cântarul oficial.

„Azi (n.r. - ieri) dimineaţă mai aveam de dat jos un kilogram şi jumătate. Mărturisesc că nu mi-a fost deloc uşor să scap de surplusul de greutate”, ne-a spus, palid la faţă, Jo Jo.

Acesta a trecut de proba cântarului având o greutate de 63,4 kilograme, în condiţiile în care limita categoriei este de 63,5 kilograme. Adversarul său a avut 63,25 kilograme.

„Este un meci important pentru mine. Sper să fac spectacol şi, în acelaşi timp, să înving”, şi-a făcut apoi curaj Dan.

Duelul dintre Jo Jo şi Do Nascimento este programat ultimul în cadrul galei din Giuleşti. Înainte de acesta, colosul Vasile Popovici (are o înălţime de 2,12 metri şi cântăreşte 140 de kilograme) urmează să debuteze la profesionism, în faţa lituanianului Igoris Borucha.

Remigijus Ziausys, un alt lituanian, s-a speriat atunci când şi-a văzut adversarul, pe Bogdan Dinu, românul fiind mai înalt cu două capete decât pugilistul baltic.