Manelele sunt oglinda agresiva a patriei.
Spun „oglinda agresiva”, pentru ca, vrei nu vrei, trebuie sa privesti în ea. Alaturi de supermarket si mica publicitate, si manelele dau seama de starea postrevolutionara a natiunii.
La cârciuma, la iarba verde, în masinile care te iau când faci autostopul, la chefurile care debordeaza din blocul vecin, la nunti si chefuri de ocazie, la televizor, maneaua îti sare în fata. Un prieten venit de la „capsunii spanioli” îmi spunea ca poti recunoaste locuintele românilor dupa manelele care invadeaza strada prin geamurile larg deschise.
Ceea ce pot face aci e doar un crochiu. Subiectul ar merita un studiu mai asezat. Totusi, voi spune ca, daca vreo fantoma strabate „România din manele”, aceea e fantoma îmbogatirii miraculoase. Banii (caci ei sunt nucleul mentalitatii din „manelele economice”) vin datorita norocului, „predestinarii”, cum ar spune Max Weber: „Sunt nascut ca sa câstig / la dusmani planul le stric”, zice manelistul pe un fond triumfal de taragoate si trompete.
De multe ori, chiar Dumnezeu priveste în curtea manelistului si-i arunca câte o pleasca de bani. Dar bogatia nu are sens daca nu stârneste invidie. De obicei, „dusmanii” (un alt reper al universului manelelor) „stau sa moara de necaz”. Ei asteapta cu ochii cât cepele „sa ramân sarac / dar ei vad ca zi de zi / sunt tot mai bogat”. Sigur, norocul e însotit de „minte”, astfel ca lovitura data dusmanilor e si mai crunta: „Cu norocul care-l am / si cu mintea mea, / la dusmani, la dusmani / eu le mânc viata”.
Bogatia, averea au la celalalt capat consumul. Semnul incontestabil al bogatiei e distractia, cheful pantagruelic. Acesta e dublat, în emisiunile cu Irinel Columbeanu si Monica ori cu Silviu Prigoana si Adriana Bahmuteanu, personaje iesite pe ecran parca direct din spiritul creator al lui Nicolae Guta, de shopping.
„Dar eu vreu sa ma distrez / Si multi bani sa cheltuiesc” – canta manelista, ori „Barbatul face avere / si femeia vrea placere”. Oricum, nu distractia conteaza, calitatea ei, nici pretul, ci cantitatea banilor aruncati pe fereastra.
Dusmanii sunt contrabalansati de prieteni. În manele bântuie cultul prieteniei, dus pâna la fratie. Ei sunt buni si la greu, dar mai ales in postura de companioni de chef, ca martori ai bunastarii. Versurile de care nu ma mai satur sunt urmatoarele: „Stau si beau, cu prieteni mei, / ne distram cu femei / cheltuim bani grei, / Ne distram si n-avem habar, / Ca mâine, ca mâine îi producem iar”. În fond, când vezi cum banii „se produc” miraculos în România, nu-i asa ca-ti vine sa cânti?