De când s-a facut mica si profesionista, armata s-a facut bogata.
Brusc a ramas cu dealuri întregi (câmpurile de instructie ori poligoane de tragere), cu mari depozite sub si supra pamântene, cu rezervoare de combustibil, cu cladiri uriase care altadata adaposteau dormitoare pentru soldati, popote, sali tactice, cantine, birouri, scoli militare supradimensionate, cu anexe agrare si zootehnice, cu stocuri de uniforme si încaltaminte, cu parcuri auto si ateliere de întretinut parcurile auto, cu sute de mii de arme de toate felurile, cu tancuri si tunuri mai sportive sau mai reumatice si mai ales cu terenuri bine si central plasate pe harta localitatilor patriei. Toate bunuri ale întregului popor, care acum au ramas ruine ale armatei socialiste ce se adauga la colectia de ruine ale industriei si agriculturii socialiste.
E un fel de a zice, caci peste toate se întinde o folie protectoare, un complex al secretului militar. Ma întreb, însa, daca nu cumva secretul militar mascheaza secrete civile. Caci periodic, la intervale destul de mari, ziarele vorbesc despre speculatii cu terenurile armatei ori despre vânzari confidentiale de cladiri si terenuri. Probabil ca undeva exista un inventar clar al tuturor „ruinelor de aur” ale armatei si ca exista si proiecte de valorificare a lor. Probabil.
Am amintit toate acestea ca sa pot anunta un eveniment fericit: la Oradea, biblioteca judeteana s-a mutat în casa noua. O fosta cladire a armatei, 5.000 de metri patrati, a trecut sub administratie culturala. Dormitoarele si cantinele cazone au cazut sub stapânirea cartilor si tablourilor din expozitii. Strigatelor repezite ale caporalilor si plutonierilor, rapaitului cadentat al bocancilor cu tinte pe ciment le-a luat locul bâzâitul discret al computerelor, fosnetul paginilor din salile de lectura si pasii usori pe mocheta ai unei mici armate de profesionisti ai cartii, aflate sub comanda unui poet: Traian Stef. În acelasi „campus razboinic” urmeaza sa se mute si Muzeul Tarii Crisurilor.
Dincolo de felicitari, exemplul oradean ar trebui sa fie mai bine cunoscut în toata tara. Nu de altceva, dar o granita spre Europa pazita de biblioteci, universitati si muzee mi se pare a fi una cum nu se poate mai sigura.