Fostul preşedinte Ion Iliescu spune că evenimentele din Franţa şi din Turcia sunt căi de acţiune de neacceptat în zilele noastre.
"Trăim într-o lume cam tulbure, în care apar tot felul de elemente. În fond, a fost vorba de un bezmetic, descreierat, criminal care a creat victime nevinovate (la Nisa - n.r.). Asta este tragedia zilelor noastre şi a discrepanţelor şi dezechilibrelor la care asistăm. Vedem şi Turcia, acolo cauzele sunt altele, sunt legate de situaţia politică, disputele interne, dar chiar şi aşa tot sunt de neacceptat în zilele noastre asemenea căi de acţiune", a spus Iliescu, la Ambasada Franţei la Bucureşti, unde a semnat în cartea de condoleanţe, informeaza Agerpres.
El a susţinut că este greu de judecat din afară de ce Turcia nu a anticipat tentativa de lovitură de stat.
"Turcia a cunoscut asemenea situaţii de dezechilibre de-a lungul vremii, deşi o vreme îndelungată s-a consolidat regimul. Eu am avut relaţii foarte consolidate cu preşedintele Demirel, care se bucura de o stimă deosebită şi care a fost un om al comunicării deschise pentru populaţie, Erdogan este un om politic puternic şi care s-a impus prin forţă. A avut contestări pe care un Demirel nu le avea. Este greu să judecăm din afară nişte situaţii specifice ţării respective. (...) În urma acestei acţiuni susţinute de opinia publică pentru a readuce ordinea în ţară lucrurile s-ar putea stabiliza, însă Turcia a avut asemenea situaţii după război în mai multe rânduri, inclusiv un regim militar care a reordonat situaţia din ţară şi apoi a redeschis calea politicii. Este o situaţie oarecum instabilă care şi-a arătat din nou aceste slăbiciuni", a arătat fostul şef de stat.
Iliescu a precizat că preşedintele Turciei are legitimitate pentru a cere populaţiei să rămână în stradă.
"Şi el, şi Parlamentul - şi am văzut că Parlamentul a fost solidar cu el din acest punct de vedere, ca şi Guvernul -, deci avea legitimitate politică pentru a se adresa împotriva unor forţe care subminau regimul şi conducerea ţării care fusese justificată prin alegeri generale", a afirmat el.
Fostul preşedinte a afirmat că situaţia din România este "oarecum" stabilă. "Noi, cred că avem toate motivele să credem că situaţia noastră este oarecum stabilă, democraţia s-a consolidat în toţi aceşti ani de după revoluţia din decembrie, sigur pot fi nemulţumiri de diverse ordine, şi sociale, şi politice, dar asta este altceva. Democraţia permite inclusiv confruntări de opinii şi este şi cadrul parlamentar democratic deschis ca aceste chestiuni să-şi găsească rezolvare, soluţionare. (...) Eu sper ca noi să fim feriţi de aşa ceva", a conchis Iliescu.