Dosarul „Mineriadei” din 1990 este la un pas de a fi finalizat. Procurorii se pregătesc să termine rechizitoriul
Fostul președinte Ion Iliescu este inculpat penal în dosarul „Mineriadei” din 13 - 15 iunie 1990, după aproape 27 de ani de la evenimente. Ieri dimineață, Iliescu s-a prezentat la Parchetul General unde i s-a adus la cunoștință calitatea de inculpat. Fostul președinte a refuzat să dea o declarație, acesta fiind acuzat de infracțiuni contra umanității. Ion Iliescu a stat aproximativ o oră în sediul Parchetului, iar la ieșire a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliștii. Pe de altă parte, avocatul său, Andrei Georgescu, a spus că fostul președinte nu a dat declarații în dosar.
Redeschis în 2014
„Nu a dat nicio declarație. A fost începută acțiunea penală împotriva dumnealui. A căpătat o calitate nouă, aceea de inculpat. Urmează să pregătim apărarea. Acest dosar a fost redeschis în 2014. Este o ordonanță de redeschidere dată de fostul procuror general Nițu. Trebuie să o evaluăm, să vedem ce este acolo și să vedem materialul de la dosar”, a afirmat avocatul Andrei Georgescu.
Potrivit acestuia, Ion Iliescu a reacționat „foarte bine” atunci când a fost anunțat de procurori că are calitatea de inculpat și este acuzat de infracțiuni contra umanității. Săptămâna trecută, procurorii militari au audiat mai multe persoane puse sub acuzare în acest dosar — Gelu Voican Voiculescu, Miron Cozma și Adrian Sârbu, dar și mai mulți martori, cel mai cunoscut fiind scriitorul Andrei Pleșu.
Procurorii militari au aunuțat că, luna viitoare, vor finaliza rechizitoriul și vor trimite dosarul în instanță.
„Un atac generalizat și sistematic”
Procurorii militari susțin că, în perioada 11 — 15 iunie 1990, inculpații au decis, organizat și coordonat „un atac generalizat și sistematic”, lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității, precum și a populației Capitalei, atac în care au implicat participarea forțelor armate ale MAI, MApN și SRI.