Ion Iliescu a descoperit cine au fost teroriștii din 1989. „Nu s-a putut nici asta dovedi”

Ion Iliescu, fostul președinte al României, a vorbit despre cine au fost cu adevărat „teroriștii” de la Revoluția din 1989 și cum a fost orchestrat totul pentru a crea confuzie.

În varianta enunțată de fostul președinte Ion Iliescu, ceea ce ar fi provocat confuzie și focurile fratricide, soldate cu zeci de victime, în zilele Revoluției, a fost acțiunea unui grup fidel lui Nicolae Ceaușescu, scrie Digi24.

„Era un grup legat nemijlocit de Ceaușescu și care erau responsabili până la moarte de viața lui Ceaușescu și ăștia s-au menținut pe pozițiile lor și asta a și creat aceste elemente de ciocniri, în primă fază.

Dar până la urmă a predominat poziția de ansamblu a Armatei și a ofițerimii, a corpului de comandă a Armatei, care i-a izolat chiar și pe cei care rămăseseră în jurul lui Ceaușescu. Și a fost factorul decisiv. Și s-a văzut că odată cu judecarea și execuția lui Ceaușescu au încetat confruntările militare”, a spus fostul președinte.

Întrebat unde au dispărut teroriștii, deși unii au fost filmați prin spitale sau când au fost prinși, Ion Iliescu a răspuns: „Asta reflectă situația în care ne aflam, lipsa totală de organizare pentru procesul la care asistam. Pentru procesul în care intrase viața în general, viața publică din societatea noastră, am putut constata faptul ca atare, dar în ultimă instanță faptul că, până la urmă, indiferent de unde erau, ce erau, că erau suspiciuni că erau străini, că veniseră niște arabi care fuseseră implicați... nu s-a putut nici asta dovedi, că aceia au acționat.

Deci au fost oamenii legați de interesele clanului Ceaușescu, care s-au simțit datori să își îndeplinească misiunea lor pentru care fuseseră plătiți. În momentul în care au văzut că totul se prăbușește, au și dispărut. Și e păcat că nu au fost judecați ca atare”.