Toamna lui 1986. Aureola Stelei, dupa ce dobandise Cupa Campionilor Europeni, la Sevilla, inca dainuia.
Ziarele se agatau, fudule, de crampoanele fotbalistilor, sustinandu-si si prestigiul, si tirajul. Asa am ajuns si eu in cetatea laureatilor, ca trimis al „Sportului”, in compania lui Aurica Neagu, un fotoreporter dibaci, cu ochi ager si mana ferma, de fost campion la tir. Pe banca tehnica nu se mai afla Ienei, promovat pe cea a tricolorilor. Urcase Iordanescu, din postura de secund.
Trebuia sa fac un reportaj cu iz de investigatie, caci echipa debutase sovaitor in noul sezon. Dinamo, biciuita de ambitiosul Lucescu, ii sufla in ceafa. Dansul pe sarmele departamentelor protectoare, Armata si Internele, stalpii de sustinere ai regimului, se anunta palpitant, starnit de abuzurile de rigoare.
Steaua se afla in preajma unui meci important, din deplasare, pe terenul unei slujnice a rivalei. O incordare surda gemea in Ghencea. Jucatorii nu se vedeau. Pe culoare trebaluia Iordanescu, mai tropaia si un soldat cu banderola, un planton, aveam sa pricep. Se mai afla si Mircea Pascu, presedintele federatiei, probabil intr-o vizita de curtoazie.
Am vrut sa-l abordez pe Iordanescu, dar acesta m-a stopat politicos, soptindu-mi ca dintr-un moment in altul se asteapta la o vizita dura. O emotie aproape materiala captusea incaperea, cand, deodata, au navalit pe usa generalul Ilie Ceausescu si nepotul Valentin, adica sponsorul politic si cel spiritual. Mircea Pascu a tulit-o pe sest un etaj mai sus. Desi in civil, Puiu Iordanescu a incremenit in pozitie de drepti. Eu si nea Aurica ne-am retras intr-un plan secundar, ca din calea unui parjol.
Generalul si-a inceput rechizitoriul, acuzand evolutia neconvingatoare a formatiei. Valentin patrula nervos de la un capat la celalalt al holului, punctand taios discursul unchiului. Dupa forfecarea stelistilor, au tabarat pe dinamovisti, invinovatiti de manevre penibile. Numele lui Lucescu era pomenit fara menajamente, cu aluzii la bronzul sau natural.
„Ne face de bafta”, tuna generalul. „Rade Europa de noi, cu mascarada asta sortita sa-l scoata pe Camataru golgheterul continentului, dupa ce adversarii ii serveau mingi pe tava!”. Zarindu-ma deodata, isi intrerupe diatribele. „Dar dumnealui cine este?!”, intreaba iritat. Dupa ce ma recomand, imi reproseaza ca presa nu trateaza, cum s-ar cuveni, marsaviile din campionat.
Ma apar, contraatacand timid: „Daca ati da dispozitie, presa n-ar evita sa dezvaluie toate matrapazlacurile”. Nu cred ca semana a infruntare, dar i-am simtit privirea sfredelindu-mi fruntea. „Cum adica?”, a cam racnit generalul, iar eu m-am agatat de un paratraznet la indemana: „Mai competent sa desluseasca aceste lucruri ar fi presedintele federatiei, aflat printre noi”.
„Pascu, unde-i Pascu, aduceti-mi-l pe Pascu!”, a ordonat Ilie Ceausescu, dupa care soldatul cu banderola, dibuindu-l intr-o camera, l-a escortat pana la esafod. Nu mai stiu ce a baiguit Pascu. Scapasem, si imi place sa cred ca am fost mai mult logic, decat misel. Am convenit cu Aurica Neagu sa nu povestim nimanui cele intamplate. S-ar fi auzit foarte sus, si ne-ar fi tratat ca pe niste colportori, ceea ce nu eram.