Jurnalistul Ion Cristoiu, în cadrul emisiunii Ultimul cuvânt difuzată de B1 TV, a comentat pe marginea problemelor financiare de la Metrorex şi rectificarea bugetară.
"Explicatia lui Ponta, ca de obicei şmecherească. Nu am înţeles ce a vrut să spună. Era vorba de o linie care mergea în Drumul Taberei, şi era o chestiune vitală. El a spus că mergea şi în Pantelimon. Avem primul semn al lucrului de care ne tememeam cel mai mult, anume că odată cu venirea domnilor de la USL la guvernare, se înmormântează orice efort de minim de dezvoltare a României şi se vor duce banii pe tot felul de prostii ale prezentului", a declarat Cristoiu în cadrul emisiunii. Premierul a luat decizia de a trece Metrorex din subordinea Ministerului Transporturilor în cea a primăriei Capitalei. Cu toate astea, finanţarea va continua să vină de la Guvernul României. "Guvernul va continua să finanţeze pentru că nu poate primăria să suporte toate costurile. De exemplu, tronsonul care duce în Drumul Taberei costă circa 600 milioane de euro. Peste tot metroul aparţine municipalităţii. Avantajul este că acei bani care vin de la buget vor putea fi completaţi cu cei de la municipalitate. Municipalitatea trebuie să stabilească priorităţile cu banii veniţi de la bucureşteni şi nu ministerul Transporturilor", a declarat Victor Ponta la finalul şedinţei de Guvern ce a avut loc miercuri.