Ion Cristoiu, despre candidatura lui Dragnea la prezidențiale. „Dacă e achitat, poate crește și devine Ceaușescu 2”. Când crede că se va produce condamnarea șefului PSD

Ion Cristoiu este convins că atât Klaus Iohannis, cât și Liviu Dragnea, vor candida la alegerile prezidențiale. În emisiunea „100 de minute”, jurnalistul și-a exprimat convingerea că o eventuală condamnare a președintelui PSD va fi amânată până după alegeri, potrivit antena3.ro.

„Klaus Iohannis candidează. Domnul Dragnea clar va candida pentru că a anunțat că se însoară și trebuie să meargă cu viitoarea Primă Doamnă de mână. Și atunci fiecare dintre cele două forțe zic că e ca la război. Klaus Iohannis merge pe varianta creării impresiei domnului Dragnea că va amâna condamnarea până după prezidențiale. Ea va fi amânată. Nimeni nu are curajul să ia o decizie. Orice decizie vei lua acum nu știi niciodată ce iese.

Dacă e achitat, poate crește și devine Ceaușescu 2. Dacă nu e achitat și e condamnat, poate ies ăștia la vot și îți fac 100%. Din punctul acesta de vedere, niciodată nu știi când e vorba de masele populare”, a afirmat Ion Cristoiu la emisiunea „100 de minute” de la Antena 3.