Ion Crăciunescu îşi apără fiul, după ce acesta a dezavantajat-o pe CFR în meciul cu Astra (scor 2-2). Fostul arbitru internaţional îl desfiinţează însă pe Iuliu Mureşan, preşedintele clujenilor.
Campioana CFR Cluj a făcut un pas greşit vineri seară, pe teren propriu, în partida cu Astra Ploieşti, remizând, scor 2-2. La finalul jocului, oficialii ardelenilor au acuzat arbitrajul "centralului" Teodor Crăciunescu.
Vâlceanul nu l-a eliminat în minutul 20 pe Rohat, după o intrare dură asupra lui Bjelanovici, şi nu a acordat un penalty, 10 minute mai târziu, după ce Nogo, fundaşul oaspeţilor, l-a obstrucţionat pe Bud, atacantul gazdelor.
Obişnuiţi să fie împinşi de la spate de "fluieraşi" în sezoanele trecute, clujenii au luat foc după această partidă, în care Crăciunescu junior i-a dezavantajat evident. Frustrarea celor de la CFR este amplificată şi de faptul că, la faza din minutul 20, în care Saşa Bjelanovici a fost faultat de Gheorghe Rohat, croatul a luat "galben" pentru simulare, în ciuda faptului că a suferit o accidentare care îl va ţine departe de gazon cel puţin două luni.
Promite că îl scoate din arbitraj
Iuliu Mureşan, preşedintele celor de la CFR, a promis că va face orice pentru a-l scoate pe Teo Crăciunescu din arbitraj. "A fost viciere de rezultat. Crăciunescu nu are ce căuta în arbitraj. Voi face memoriu pentru prima dată în viaţa mea. O să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca acest arbitru să nu mai conducă niciodată un meci", a spus, revoltat, preşedintele CFR-ului.
"E mai rău decât Ceauşescu şi Ana Pauker la un loc"
În apărarea lui Teodor a sărit tatăl său, fostul mare arbitru Ion Crăciunescu. Acesta i-a desfiinţat pe clujeni, despre care a spus că au câştigat cupe şi campionate graţie ajutorului consistent primit de la "fluieraşi". "Mie îmi e greu să vorbesc, pentru că sunt tatăl lui. Recunosc faptul că a greşit, dar a avut două faze grele. Şi el a recunoscut că a greşit. Important este că Teo nu face parte din «orchestra de blatişti» ai echipei CFR! Cine este Iuliu Mureşan, ca să-l scoată din arbitraj? Să-i scoată pe ăia care i-au împins de la spate în atâtea jocuri! Mureşan e mai rău decât Ceauşescu şi Ana Pauker la un loc! Vorbesc cei de la CFR, care au câştigat trofee împinşi de la spate de arbitri?", ne-a declarat ieri Crăciunescu senior, care susţine că fiul său are de suferit din cauza opoziţiei sale faţă de conducătorii FRF.
"Uitaţi-vă ce meciuri i se dau. Eu nu l-am menajat când am fost în fruntea CCA. L-am trimis să arbitreze şi în Divizia B. Nu mi-am protejat copilul, aşa cum fac alţi conducători ai CCA-ului (n.r. - Vasile Avram, actualul şef al comisiei). L-am sfătuit de la început să nu se apuce de arbitraj şi i-am spus să renunţe", ne-a mai spus Crăciunescu senior.
În primăvara acestui an, Teo Crăciunescu a vrut să se retragă, după ce a greşit la meciul Gloria Bistriţa - Universitatea Craiova. La 1-0 pentru olteni, a acordat uşor un penalty pentru gazde, care s-au impus cu 2-1. A decis să rămână în branşă la insistenţele lui Ioan Igna, pe atunci şef al CCA. În vară, Teo a trecut de testele fizice impuse arbitrilor abia din a doua încercare. "Iuliu Mureşan să-i scoată din arbitraj pe ăia care i-au împins de la spate în atâtea jocuri!“, ION CRĂCIUNESCU, fost arbitru internaţional
CFR CLUJ - ASTRA 2 - 2 Marcator(i): Traore (36), Bud (79)/ Pătraşcu (21), Fatai (85)
CFR CLUJ: Nuno Claro 5, Tony 6, Cadu 6, Piccolo 5, Edimar 5, E. Dică 5 (57, E. Kone 5), Dani 6, Culio 5, Bastos 6 (76, Hora), Traore 6, Bjelanovici 5 (25, Bud 6). Antrenor: Andrea Mandorlini
ASTRA: Ebede 6, Ov. Mihalache 5, Nogo 5, Rohat 6, E. Crăciun 7, Strătilă 6 (71, Tudor 5), Takayuki 5, Pătraşcu 7, Stan 4 (42, Florea 5), Popara 5 (58, Bornosuzov 5), Fatai 7. Antrenor: Mihai Stoichiţă
Arbitri: T. Crăciunescu 4 - Fl. Păunescu 6, P. Gaşpar 7
Stadion: "Dr. Constantin Rădulescu" - Cluj; Spectatori: 5.000
SE SCHIMBĂ ANTRENORUL LA CLUJ?
Andrea Mandorlini a fost confirmat de formă
Cunoscuţi pentru uşurinţa cu care renunţă la antrenori, oficialii clujeni încep să-şi piardă răbdarea cu italianul Andrea Mandorlini. Deocamdată, patronul Arpad Paszkany este liniştit şi afirmă că nu ia în calcul schimbarea tehnicianului peninsular.
"Nu se pune problema să-l schimbăm pe Andrea Mandorlini. Fotbalul nu este o ştiinţă exactă. Orice echipă, indiferent că se numeşte CFR Cluj sau Bayern Munchen, mai are meciuri în care nu câştigă. Important este ca la finalul sezonului să fim pe primul loc. Sunt convins că Mandorlini va alege cel mai bun «11» la fiecare meci", a spus patronul CFR-ului.
Andone a luat campionatul, dar a ratat Liga Campionilor
Această declaraţie seamănă izbitor cu cele oferite în trecut, înainte ca acelaşi Paszkany să-i demită pe Ioan Andone şi pe Duşan Uhrin jr. Conducătorii echipei din Gruia au fost nemulţuimiţi de jocul echipei şi în returul sezonului trecut, chiar dacă formaţia se afla pe primul loc al Ligii I, dar, în cele din urmă, a câştigat campionatul şi s-a salvat.
"Avem probleme în ofensivă, dar sunt convins că, în vară, Andrea Mandorlini le va rezolva", spera preşedintele Iuliu Mureşan, după terminarea ediţiei trecute.
Înaintea meciului cu Astra, antrenorul italian avea ca obiectiv câştigarea a nouă puncte din jocurile cu ploieştenii, cu Sportul Studenţesc, în deplasare, şi cu Pandurii - acasă. Elocvent pentru uşurinţa cu care clujenii se despart de antrenori este exemplul lui Ioan Andone. "Fălcosul" câştigase campionatul cu CFR în 2008, iar în ediţia următoare a rezistat pe bancă doar primele etape, fiind demis după runda a şasea, după o remiză albă cu Poli Iaşi, pe teren propriu.
Andone a lăsat Clujul atunci cu două victorii, două egaluri şi două eşecuri. În acest moment, după patru etape, clujenii au o victorie, două egaluri şi o înfrângere, iar un eventual nou eşec ar putea să-i fie fatal lui Mandorlini, care ar putea să rateze debutul Ligii Campionilor, programat pe 14 septembrie.