Directorul Teatrului Naţional din Capitală a primit joi o stea pe Aleea Celebrităţilor. Cu această ocazie, Ion Caramitru a deplâns faptul că unele spectacole celebre mai există doar în poze.
Actorului, regizorului şi preşedintelui UNITER i-a fost oferită joi, de către primarul general Sorin Oprescu, şi "Placheta Bucureştiului", în semn de apreciere pentru întreaga activitate.
Cu ocazia primirii unei stele pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală, Ion Caramitru a mulţumit pentru onoarea care i s-a făcut şi a ţinut să precizeze că încă se consideră un june în ale teatrului.
O paralelă cu "Hamlet"
Mai mult, actorul a formulat şi o comparaţie între teatrul britanic şi cel românesc: "Dacă am face o mică comparaţie cu teatrul englez, în 1601, avea loc premiera mondială a piesei «Hamlet». Cu alte cuvinte, teatrul englez ajunsese la «Hamlet». La aceeaşi dată, Mihai Viteazul făcea la noi, aici, prima încercare de unire a Principatelor Române. Teatrul românesc s-a născut mult mai târziu şi s-a dezvoltat - aş spune - cu o viteză cosmică, cu o întârziere de 200 şi ceva de ani faţă de premiera mondială a piesei «Hamlet»", a precizat Ion Caramitru.
Ce regretă actorul
"A fost o zi a unei bucurii sincere şi simple. Avem public, avem artişti, teatre din ce în ce mai bine utilate, suntem în faţa unui mare eveniment - reconstrucţia Teatrului Naţional -, am împlinit 70 de ani - de asta îmi pare rău -, iar de rest îmi pare bine", a spus Caramitru, citat de Agerpres. Actorul a spus că în acest moment constată o oarecare a tenţie pentru teatru din partea Primăriei Generale. Apropo de conservarea în arhivă a marilor spectacole jucate sau regizate de perso nalităţi remarcabile, Ion Caramitru a afirmat că, din păcate, acest lucru nu a fost posibil aşa cum s-ar fi dorit.
"În ultimii 10-12 ani teatrele şi-au putut achiziţiona aparate performante de filmat să-şi facă o arhivă, dar marile spectacole ale lui Liviu Ciulei, în afară de «Scrisoarea pierdută» şi aceea nu în varianta originală, nu sunt înregistrate. Când a fost vorba să înregistrăm «Leon şi Lena», de Georg Buchner, în care am jucat, statul comunist a interzis", a rememorat Caramitru. Potrivit actorului, şi alte spectacole precum "D-ale carnavalului" al lui Lucian Pintilie sau cele ale lui Liviu Ciulei, capodopere ale teatrului românesc, nu mai pot fi văzute decât în poze.
CELEBRITĂŢI Colegi de alee
Pe lângă steaua din Piaţa Timpului şi plachetă, actorul şi regizorul Ion Caramitru a mai primit şi o stea de aur oferită de Casa de bijuterii Sabion, dar a dobândit şi colegi faimoşi. Aleea Celebrităţilor, un proiect început anul trecut în semn de preţuire a valorilor culturale autohtone, găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului. Printre aceştia, se numără Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu- Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Draga Olteanu-Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ şi Stela Popescu.