Preşedintele Klaus Iohannis consideră vizita la Sibiu, în inima Transilvaniei, a preşedintelui german Joachim Gauck "un eveniment notabil", nu doar pentru acest judeţ, ci şi pentru relaţia româno-germană.
"A fost o vizită extraordinar de frumoasă aici, la Sibiu, şi sunt foarte bucuros că, împreună cu domnul preşedinte federal Gauck, am reuşit să venim aici şi am vizitat într-un timp foarte scurt foarte multe locuri. Am avut ocazia să aflăm multe lucruri despre istoria României şi a Sibiului şi despre cum evoluează lucrurile aici. Şi cred că este un eveniment notabil, nu doar pentru Sibiu, cu certitudine rămân urme foarte pozitive pentru relaţia româno-germană", a declarat azi la Sibiu, Klaus Iohannis.
Şeful statului român a menţionat în discursul ţinut la sediul Forumului Democrat al Germanilor din România că Sibiul este un exemplu elocvent de bună înţelegere între comunitatea română şi cea germană. Potrivit lui Iohannis, etnicii germani sunt "o primă punte de legătură" între România şi Germania, cei care facilitează dialogul între instituţii şi oameni.
"Parteneriatul dintre români şi saşii şi şvabii din România reprezintă un model de convieţuire şi solidaritate între grupuri etnice şi religioase diferite, marcat de armonie şi de respect. Această realitate este un motiv de mândrie şi impune nişte standarde înalte pentru viitor. Pentru români, minoritatea germană a reprezentat întotdeauna un reper şi un partener de încredere, iar germanii din România au avut, de-a lungul timpului, o contribuţie majoră la consolidarea şi modernizarea statului român", a adăugat Iohannis.
Preşedintele Klaus Iohannis împreună cu şeful statului german, Joachim Gauck, şi-au început marţi, vizita la Sibiu, în sediul Primăriei Municipiului, în Sala Atrium, unde oaspetele german a semnat în Cartea de onoare a oraşului. Aici, primarul Astrid Fodor le-a vorbit celor doi preşedinţi de importanţa Sibiului, ca fostă capitală culturală a Europei în 2007. Edilul Sibiului i-a explicat preşedintelui federal că Sibiul, cunoscut ca şi Hermannstadt (Oraşul lui Hermann-n.r.), a fost fondat în urmă cu mai mult de 800 de ani, de colonişti germani. Klaus Iohannis a revenit în sediul Primăriei Sibiu, marţi, după ce a condus această instituţie din 2000 şi până când a fost ales preşedinte.
După vizita la Primărie, Iohannis l-a invitat pe oaspetele german la Liceul Brukenthal, unde, şeful statului român a fost mulţi ani profesor de fizică. Şi aici, Klaus Iohannis a declarat presei că a revenit cu drag, bucurându-se să-şi revadă foşti colegi şi foşti elevi, iar profesorii au susţinut că are o reputaţie foarte bună ca dascăl. La Liceul Brukenthal, cei doi şefi de stat au semnat în cartea de onoare, Gauck dăruit liceului sibian un ceas. Este cel de al doilea preşedinte al Germaniei care vizitează Liceul Brukenthal, cu limba de predare germană. La Colegiul Brukenthal, 10 la sută din cei peste 800 de elevi care învaţă aici sunt nativi de germană plus câţiva veniţi din Germania, odată cu părinţii detaşaţi la muncă în România.
Cei doi preşedinţi au vizitat la Sibiu şi Biserica Evanghelică din oraş, considerată Catedrala evanghelicilor din România, unde au fost întâmpinaţi de episcopul Reinhardt Guib. Cei doi preşedinţi au intrat şi în Casa Calfelor, din vecinătatea bisericii, iar de aici au mers pe jos, la sediul FDGR.
Printre cei prezenţi la Sibiu se numără ambasadorul german şi consulul german din România, Emil Hurezeanu, precum şi Bernard Fabritius, primul deputat de origine română din Parlamentul german. Din delegaţia germană face parte şi un sas emigrat din Braşov, Peter Maffay, cunoscut cântăreţ din Germania.
Joachim Gauck este cel de-al patrulea preşedinte al Republicii Federale Germania care a vizitat Biserica Evanchelică din Sibiu.