Președintele Klaus Iohannis a fost invitat în Germania, la vară, în lumina evenimentelor politice care au avut loc în România. La începutul lunii iunie, șeful statului va avea o întâlnire cu mai-marii statului german, care ii va aduce un plus semnificativ de imagine în statul condus de cancelarul Angela Merkel, dar și un cec generos.
Fundația Hanns Seidel din Germania îi va oferi lui Iohannis premiul „Franz Josef Strauss”, având în vedere serviciile aduse de șeful statului în lupta anticorupție, dar și înconsolidarea statului de drept și a democrației, potrivit mediafax.
La 2 iunie, în orașul bavarez Munchen, va avea loc ceremonia de decernare a premiului, care va fi însoțit de un cec în valoare de 10.000 de euro.
Atât Uniunea Creștin-Socială (CSU), cât și partidul condus de Merkel, Uniunea Creștin Democrată (CDU), se regăsesc pe lista afilierilor fundației care îl va premia pe Iohannis.
„Klaus Iohannis a luptat încă de la începutul mandatului împotriva corupţiei, promovând independenţa justiţiei şi consolidând statul de drept şi democraţia, iar România a înregistrat îmbunătăţiri durabile”, potrivit comunicatului Fundației Hanss Seidel.
În timpul ceremoniei, președintele Parlamentului din Bavaria, Barbara Stamm, va susține un laudatio. Președintele CSU și ministrul Afacerilor Interne din Germania, Horst Seehofer, și premierul landului Bavaria, Markus Soeder, vor susține discursuri cu această ocazie.
În trecut, personalități precum fostul cancelar german Helmut Kohl, prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, fost președinte american George W. Bush sau președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, au fost distinși cu premiul oferit de fundație.