Klaus Iohannis vizitează marți Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă

Klaus Iohannis vizitează marți Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă

Preşedintele Klaus Iohannis va vizita marţi Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă, a anunţat purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi. 

"Marţi, vă informez că preşedintele României se va afla în vizită la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă", a spus Dobrovolschi, într-o conferinţă de presă. 

Mădălina Dobrovolschi a precizat că şeful statului va avea discuţii cu angajaţii şi conducerea Centralei. 

"Este o întâlnire şi o vizită într-un context în care este exprimată preocuparea pentru ceea ce înseamnă industria nucleară şi în general sistemul naţional energetic", a spus purtătorul de cuvânt al şefului statului. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Ea a menţionat că, acum 20 de ani, a fost deschis primul reactor la Centrala Nucleară de la Cernavodă, iar la finalul lui 2015 centrala a primit un certificat care subliniază excelenţa în securitate nucleară, operaţiuni şi producţie. 

"Este un subiect important acesta al industriei nucleare, aflat la nivel de subiect strategic pe masa CSAT", a completat Mădălina Dobrovolschi, citată de Agerpres. 

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui a amintit că la nivel guvernamental a fost creat grupul de lucru pentru probleme de securitate energetică regională, în cadrul căruia Administraţia Prezidenţială are o activitate intensă pentru a se găsi soluţii la problemele cu care se confruntă acest sector. 

De asemenea, ea a arătat că Centrala de la Cernavodă se află între primele cinci din lume. 

Potrivit Mădălinei Dobrovolschi, luni, la ora 16,00, la Palatul Cotroceni, va avea loc întâlnirea săptămânală între preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş, iar miercuri şeful statului va primi o delegaţie a Confindustria Italia, condusă de Vincenzo Boccia.