Editura Evenimentul si Capital

Klaus Iohannis, în colaps! Liberalul care se pregătește să-i ia locul la prezidențiale. Jocuri de culise și ultimul cartonaș galben arătat pentru șeful statului

Autor: | | 18 Comentarii | 52800 Vizualizari

Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale în anul 2014 cu 54,14% pe un vot negativ, anti Victor Ponta. Cei care l-au susținut pentru a ajunge la Cotroceni au dispărut unul câte unul din peisaj, iar acum caută răzbunare. Săgețile care vin spre șeful statului, cu o viteză năucitoare, poartă de cele mai multe ori amprenta celor care s-au simțit „seduși și abandonați”.

Florian Coldea și-a înființat o firmă de consultanță și se spune că ar avea un rol major în strategia politică a lui Liviu Dragnea, Laura Codruța Kovesi a fost exilată la Parchetul General, unde a devenit invizibilă și neimportantă, iar generalul SIE, Silviu Predoiu a ales să i se alăture lui Victor Ponta, după ce președintele în funcție nu i-a oferit ceea ce aștepta, mai exact funcția de consilier prezidențial în locul lui Ion Oprișor.

Pe lângă aceste trei nume notorii, mai sunt și altele cu roluri bine determinate pe tabla de șah a puterii. Ei bine, mulți dintre aceștia sunt nemulțumiți de individualismul lui Klaus Iohannis și nu au încredere că la finalul jocului vor obține ceea ce li s-a promis.

Din acest motiv, de pe margine se construiește o alternativă viabilă la actualul președinte. Și nu este vorba despre Dacian Cioloș, care s-a dovedit a fi doar o figură palidă în spectacolul multicolor al politicii autohtone. De ceva timp, tot mai multe publicații naționale și internaționale ne vorbesc despre cel mai minunat oraș din România, în speță Cluj. Cam la fel cum ne povesteau în urmă cu patru ani despre Sibiul condus de un neamț serios și ambițios.

Senzaționalul Cluj este condus de un primar – minune, Emil Boc, care a demonstrat că „Ardealu-i fruntea” și care a început să apară din ce în ce mai mult în prim plan, în ultima perioadă, ca personaj popular.

Că a tăiat pensii și salarii rămâne o minciună care s-a rostogolit ani de-a rândul, dar care poate fi ușor demontată de strategi inteligenți. Așa cum și povestea premierului de la Grivco a rămas pierdută pe drumul electoral.

În timp ce Klaus Iohannis a lansat proiectul său, România Educată, cu iz de campanie pentru un viitor mandat, pentru care a fost aspru criticat de nume grele din zona universitară, Emil Boc iese în față cu Alianța Vestului, care are un scop precis și palpabil și care a suscitat interesul întregii națiuni. Când vor începe să curgă și faptele, atunci cei patru primari, în frunte cu Boc, vor deveni repere naționale.

Creionarea unui profil prezidențial pentru Emil Boc este un ultim cartonaș galben arătat lui Klaus Iohannis, căruia i se atrage atenția că va termina pe locul 2 dacă va alerga singur în cursa prezidențială.

Cei din tabăra PSD au intuit fricțiunile din interiorul puterii prezidențiale și insistă prin vocile susținătorilor din presă că Iohannis NU va candida la prezidențiale. Ei practic vor să intensifice neînțelegrile de la vârf și să distrugă orice încercare a președintelui de a câștiga ceva capital de imagine pe baza unui discurs anti-guvernamental.

În acest moment, Klaus Iohannis este doar o alternativă la nimic, însă în momentul în care în peisaj va apărea din joben un nume puternic, pojghița de gheață pe care calcă astăzi apăsat se va surpa imediat.

Șeful statului are nevoie în acest moment de un proiect cu impact real pentru cetățeanul de rând, iar tema corupției este deja depășită. Cea cu România Educată este din start utopică. În plus de asta, trebuie să arate că nu este singur în ecuație și că se va impune din nou pentru că are o echipă puternică în spate, echipă care în aceste momente este divizată între el și un alt liberal.

Dragnea, anunt despre PENSII! Ce se intampla din 2020 cu TOTI pensionarii! Asta este situatia!

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
15:45 Execuția procurorului general Tiberiu Nițu, victima DNA 14:59 Acuzații DEVASTATOARE! Un fost membru CSM aruncă BOMBA care cutremură Justiția. Cifrele care DESFIINȚEAZĂ DNA 11:40 Protestele magistraților, ILEGALE. Ce urmăresc Dănileț și Lăncrănjan prin ÎNCĂLCAREA legii 10:50 Dosarul Tel Drum. Dragnea A LOVIT ÎN PLIN. Adio, emoţii? Decizie de ultimă oră în Justiţie. Breaking news 19:28 RAREȘ BOGDAN contra DACIAN CIOLOȘ. Jocurile de putere din spatele unei nominalizări neașteptate. 18:10 Update PROCURORII din CONSTANȚA au ieșit ÎN STRADĂ. Își SUSPENDĂ ACTIVITATEA: "Vrem justiție independentă!" 15:59 DESANT EUROPEAN la București. Se vor CERE și DA explicații în LEGĂTURĂ cu KOVESI 14:59 PROTEST. 100 de judecători și procurori din CLUJ își suspendă activitatea o săptămână. Magistrații vor face grevă 11:40 Tandemul Lazăr-Kovesi DECIDE ce instituție se ocupă de Tel Drum. Culisele SCANDALULUI dintre DNA și Secția de investigare a magistraților 10:50 Kovesi, AGENT SECRET. Ce scrisoare a primit DRAGNEA: „Nu mai este un SECRET” Breaking news 19:06 Președintele Parlamentului European A FĂCUT ANUNȚUL așteptat. Kovesi nici NU ȘTIE ce o așteaptă 16:25 Cerere HALUCINTANTĂ în CAZUL Kovesi. „Să-i RETRAGEM CETĂȚENIA!” 15:30 Kovesi este devastată. SEMNAL NEGRU de la Bruxelles. N-a fost niciodată în cărţi. Breaking news 13:24 Lazăr A CEDAT NEVOS după aroganţa lui Toader. Este CEL MAI DUR ATAC în direcţia ministrului Justiţiei 11:50 Ultima LOVITURĂ pentru KOVESI! PLÂNGERE PENALĂ de la fosta ȘEFĂ a DIICOT, Alina BICA 10:30 Kovesi ŞI CEL MAI MARE ABUZ din mandatul la DNA. Cine sunt „MÂNJIŢII DE PE LISTA NEAGRĂ”. Breaking news în Justiţie 18:16 BREAKING NEWS. DEZASTRU pentru KOVESI! Îi FUGE PĂMÂNTUL DE SUB PICIOARE... PRIMELE REZULTATE în procesul de selecție pentru Parchetul European 17:24 Kovesi LOVEȘTE DUR la Bruxelles. Instituțiile europene AU FOST ALERTATE 13:49 Kovesi ARE UN PLAN ASCUNS şi elaborat, cu PUNCT FINAL la Cotroceni. Cine s-ar fi gândit? Breaking news 09:16 Tudose A DEVOALAT MAREA MANEVRĂ de pe axa Dragnea-Toader. CE SE SCHIMBĂ LA DNA? Breaking news