Editura Evenimentul si Capital

CUTREMUR la Cotroceni! „Iohannis, SUSPENDAT pentru 7 zile”. Planul neștiut al Coaliției de guvernare

Autor: | | 10 Comentarii | 17483 Vizualizari

Suspedarea președintelui Klaus Iohannis revine în prim plan. Social-democrații propun un nou plan în acest sens, iar discuțiile vor fi purtate în Comitetul Executiv al PSD.

Deputatul Cătălin Rădulescu propune suspendarea președintelui Iohannis fără organizarea unui referendum.

„Preşedintele îşi bate joc de coaliţia aflată la putere într-un fel care nu s-a întâmplat în ultimii 25 de ani în România, iar noi nu facem absolut nimic. Noi trebuie să îl suspendăm imediat, imediat, pe o perioadă de şapte zile, timp în care cel care îi ia locul să poată să facă, să numească miniştri, să revoce procurorul general, să numească procurorul şef la DNA, să promulge legile care trebuie promulgate, pe care dânsul le ţine şi îşi bate joc de ele, cum a fost Codul Penal, Codul de Procedură, legile justiţiei, după care să îl cheme pe domnul Iohannis, preşedinte de drept nemeritat în România, ales cum a fost ales, să i se dea înapoi mandatul după şapte zile şi să spună: poftim, domnule preşedinte. De acum încolo de fiecare dată când vei face acelaşi lucru, te vom suspenda de fiecare dată câte şapte zile, ca să înveţi minte că dumneata nu te joci cu Constituţia”, a precizat Cătălin Rădulescu, potrivit Digi24.ro.

Pe de altă parte, preşedinte PSD Vaslui Dumitru Buzatu a adresat un îndemn la adresa Coaliţiei de guvernare să nu-i ofere președintelui Iohannis „satisfacţia unei suspendări”.

„Preşedintele Klaus Iohannis speră că până la urmă Coaliţia guvernamentală va proceda la suspendarea sa şi eu sper, este părerea mea, ca cei care sunt astăzi în Coaliţia majoritară, PSD şi ALDE, să continue să aibă aceeaşi atitudine faţă de preşedinte şi să nu-i dea satisfacţia, să nu-i ofere satisfacţia unei suspendări”, a spus Dumitru Buzatu.

Cresc pensiile, de la 1 martie! Este OFICIAL! Care sunt pensionarii ce vor primi BANI mai multi

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:37 KOVESI insistă și declanșează RĂZBOIUL cu Adina FLOREA. Amănunte INCENDIARE 16:20 6 ANI DE ÎNCHISOARE pentru Kovesi, BOMBA ANILOR în Justiţie! Breaking news în România 16:18 BREAKING NEWS. Ce LOVITURĂ pentru KOVESI!... A venit de unde se AȘTEPTA MAI PUȚIN 16:14 BREAKING NEWS: Laura Codruța Kovesi este DĂRÂMATĂ! Chris Terhes, despre candidatura lui Kovesi: Nu este eligibilă! 12:57 VINE APOCALIPSA pentru Dragnea: PSD, în CĂDERE liberă din cauza lui Kovesi! Dezvăluiri în „Telefonul de la ora 9” 11:29 Kovesi și fuga de marile procese de la Înalta Curte. Comentariu de Simona Ionescu 11:29 DE CE este ROMÂNIA ASTFEL? Cazul Kovesi din perspectiva imposturii. Editorial de Dan Andronic 11:20 BREAKING NEWS. Avem NUMELE ZIARISTEI care a fost DATĂ AFARĂ de Sebastian GHIȚĂ la cererea Laurei Codruța KOVESI 11:12 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 10:20 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 09:24 Fosta șefă a DNA, vizată în 19 dosare la Parchetul General 08:30 Aducerea lui Nicolae Popa în țară – parte dintr-o mai amplă Operațiune politico-mafiotă. România lui Cristoiu 08:27 IMAGINI EXPLOZIVE cu Laura KOVESI. UNDE a fost SURPRINSĂ înainte de ZBORUL în JAKARTA. Breaking news 07:20 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.” 07:11 Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi A FOST IMPLICATĂ în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. DEZVĂLUIRI ŞOCANTE ale fostului preşedinte Traian Băsescu 21:41 News alert: TOADER îi va ALEGE lui KOVESI subalternul, dacă va câștiga postul. „Trimit propunerile la Bruxelles!” 20:40 Nicolae Popa aruncă BOMBA despre extrădarea sa: „Traian Băsescu a fost implicat! Să plătească și el și Kovesi!” AMĂNUNTE INCENDIARE 18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA!