Iohannis sufocat de ironii după ce s-a aşezat la ”Masa Tăcerii”.
Preşedintele României, Klaus Iohannis a ţinut vineri un discurs la Târgu Jiu şi a folosit această ocazie pentru a realiza câteva fotografii la Ansamblul Monumental ”Calea Eroilor”. Astfel, într-una dintre imagini, liderul de la Cotroceni s-a aşezat la ”Masa Tăcerii”, iar gestul său a devenit viral pe Facebook. Viteza de propagare a fotografiei de la ”Masa Tăcerii”, ironiile şi comentariile la adresa lui Iohannis, amintesc de un alt moment care a fost foarte dezbătut în reţelele de socializare: viralul Cristi Ba Cristi, care a fost de asemenea foarte ironizat la vremea resepctivă.
„Robert Nicolae Turcescu: In prima faza si eu am crezut ca e "photoshopata" fotografia. Din pacate, e pe bune! Vazindu-l pe Iohannis asezat la Masa Tacerii m-am gindit ca-i mai lipsea o brisca, niste slana si-o ceapa. Sau o fi vrut sa ne arate ca Brâncusi e al lui, ca sa-i faca in ciuda lui Ciolos! Anyway, dovada de țopism in stare pura...
Bogdan Naumovici: Cum se spune pleonasm în fotografă?
Lucian Mindruta: Se zice ca poza asta, cu Iohannis la masa tacerii, face cat trei Extraverale.
Extraordinar, si pe mine m-a linistit!
Mircea Badea chiar el: Doamne fereste! Cine stie ce se poate intampla la Poarta Sarutului...”, au fost câteva dintre mesajele postate după ce Iohannis a fost fotografiat la ”Masa Tăcerii”.
În ceea ce priveşte comentariile, acestea au vizat mai ales stilul rezervat pentru care şeful statului este atât de cunoscut: „Mariana Kremser: cea mai buna reclama pentru Brancusi si masa tacerii ! Brancusi este al Romaniei , prezinta Presedintele Statului
Cristian C. Pavel: Buna poza...Mutul la Masa Taceri....
Stan Petre: La masa primului an de mandat !
Teodor Lucian Bita Mocanu: E tare! A intrat in decor!
Florin T. Voicu: Masa lu' Tacutu'? :))
Laurentiu Gheorghiu: Tacutul si tacerea. E ca Adam si Eva sau ... Evul !?
Bacoi Catalin: Câți SPP-isti!?! Atentat la președinte sau la operele sculptorului?!?Asa ceva nu cred.zici ca se afla in Bagdad nu la Târgu Jiu unde si-a rupt foamea gâtul,iar in loc de arme atentatorii erau înarmați cu tubermane si piscarice
Cristian Robert Murariu: UN MUT LA MASA TACERII ... CULMEA RABDARII LA ROMANI
Raresh Radulescu: Mutu ' la masa tăcerii
De asemenea, foarte multe comentarii au sancţionat faptul că aşezarea pe operele sculptorului Constantin Brâncuşi este interzisă, ca de altfel şi atingerea acestora. „Este regretabil ceea ce s-a întâmplat. Este strict interzis ca oricine să pună picioarele pe scaunele sau pe Masa Tăcerii. Poliția locală a aplicat sancțiuni în trecut unor turiști care au încălcat regulile. Tocmai pentru a îi informa, am pus o plăcuță destul de mare lângă operă, sunt indicatoare care arată că nu este voie să stăm pe scaune sau pe Masă. Am decis, alături de domnul primar, să începem un proces de educare în școlile din municipiu. În colaborare cu ISJ Gorj, vom identifica profesorii care să le poată vorbi elevilor, la ora de dirigenție, despre importanța operelor brâncușiene. Vor veni la noi la Centru și le vom da materiale informative, trebuie ca elevii să înțeleagă importanța operelor lui Constantin Brâncuși, ce înseamnă protejarea și întreținerea lor, ce beneficii pot aduce pe termen lung pentru turismul gorjean. Trebuie ca tineretul să fie conștient de importanța acestor magnifice opere”, declara directoarea Centrului „Constantin Brâncuși”, Adina Andrițoiu.
Poarta Sărutului face parte, alături de Coloana Infinită, Aleea Scaunelor şi Masa Tăcerii din Ansamblul Monumental „Calea Eroilor”, pe care Constantin Brâncuşi l-a realizat în 1937, la Târgu Jiu, în memoria eroilor căzuţi în primul război mondial. Ansamblul monumental „Calea Eroilor” din Târgu-Jiu este un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial (potrivit www.inp.org.ro). Ansamblul este o materializare a ancestralei tradiţii româneşti legate de cultul morților. Masa Tăcerii amintește de mesele destinate morților neplecați sau celor veniți „la zile mari”. Scaunele așezate la mare distanță sunt parcă făcute pentru umbrele tăcute ale celor ce nu mai sunt. Poarta Sărutului este descrisă de Brâncuși însuși ca o trecere către „lumea de dincolo”. Coloana fără sfârșit este un cântec etern care ne duce cu sine în infinit, o scară către cer. Ansamblul Constantin Brâncuși cinstește moartea eroică, dar în același timp aduce un elogiu vieții nepieritoare.