Theodor Paleologu, candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, a declarat că şeful statului Klaus Iohannis ar trebui să se implice în desemnarea unei noi candidaturi pentru comisarul european din partea României, iar acea persoană ar trebui să fie una „consensuală, competentă şi integră”, calificând respingerea Rovanei Plumb drept un „eşec lamentabil, dar previzibil”, informează Agerpres.
„E de dorit ca preşedintele Iohannis să se implice, are atribuţii de politică externă, el reprezintă România în instituţiile internaţionale, e cazul să se implice. Înţeleg că a făcut-o târziu în privinţa nominalizării doamnei Kovesi, nu a făcut-o în primăvară, înţeleg că a făcut-o acum, nu e niciodată prea târziu şi nu e niciodată prea târziu pentru a face ceva bun inclusiv în privinţa unui comisar european. Revin la ideea mea că e nevoie de persoane consensuale, competente şi integre. Slavă Domnului, există diplomaţi cu experienţă, există oameni cu experienţă administrativă care ar putea reprezenta ţara noastră cu cinste în Comisia Europeană", a afirmat Paleologu, vineri, într-o conferinţă de presă, întrebat dacă premierul, înainte de a face o nouă nominalizare pentru funcţia de comisar european din partea României, ar trebui să se consulte cu partidele de Opoziţie şi cu preşedintele ţării.
Candidatul PMP a calificat respingerea candidaturii Rovanei Plumb drept un „eşec lamentabil, dar previzibil”.
„Partea proastă este, însă, că doamna Dăncilă nu a vrut să asculte pe nimeni, ea a fost avertizată că această susţinere pentru Rovana Plumb va fi dezastruoasă. Ce vedem din asta este că doamna Dăncilă nu ascultă de nimeni, este complet impermeabilă la orice fel de argument, este foarte prost sfătuită, am văzut şi în Statele Unite, vedem şi în legătură cu nominalizarea Rovanei Plumb. (...) Este foarte prost sfătuită şi, pur şi simplu, nu ascultă avertismentele, a fost avertizată - 'nu faceţi această greşeală' -, e evident o mare greşeală. Ei bine, nu şi nu şi nu, a tot ţinut-o cu Rovana Plumb îndreptându-se evident spre un eşec lamentabil care, însă, e foarte dăunător pentru imaginea României. (...) Şi ca soluţie, ce văd eu, este propunerea unei personalităţi care să fie cât de cât consensuală”, a arătat Paleologu.
El a punctat că PSD ar trebui „să îşi bage minţile în cap şi să nu exporte modelul Dragnea” în Uniunea Europeană.
„Cred că în momentul de faţă ar trebui să facă o nominalizare care să nu suscite atâtea controverse. Cum vă spuneam, e nevoie de o persoană consensuală, nu de o persoană polarizantă. Să nu uităm un lucru: în momentul de faţă, Guvernul Dăncilă nu mai reprezintă decât o infimă minoritate din electoratul român, s-a văzut foarte clar la alegerile europarlamentare. Doamna Dăncilă nu a avut inteligenţa politică şi nici decenţa să organizeze alegeri anticipate, aşa cum ar fi fost posibil după 26 mai şi cum un om politic responsabil ar fi făcut. Însă, în momentul de faţă, este extrem de riscant ca PSD să continue cu nominalizări din propriile rânduri”, a explicat candidatul PMP la prezidenţiale.
Întrebat dacă PSD are oameni capabili pentru a veni cu o nouă propunere pentru funcţia de comisar european, el a spus: „Or fi, dar nu-i vedem, nu-i vedem în primul rând”.
„Poate că ei sunt principalele victime ale politicii de cadre duse de Dragnea şi Dăncilă, care a fost o politică de cadre de contra-selecţie, să numim pe cei mai slabi pentru că sunt manipulabili. Asta a fost filosofia lui Dragnea din primul moment - să promoveze numai nulităţi pentru a le putea manevra. Asta este şi filosofia doamnei Dăncilă - să numească persoane incompetente, cu probleme de integritate, pentru a le putea manevra. Cred, repet, că principalele victime ale acestei politici de cadre dragniste sunt persoanele de calitate din PSD. Or fi, dar ne dorim şi noi să le vedem şi mai cu seamă să îşi manifeste totuşi poziţia, să nu tacă la nesfârşit când partidul lor se afundă în ruşine, aşa cum se întâmplă de ceva vreme”, a mai spus Paleologu.