Conferința de presă a lui Klaus Iohannis de numire în funcţia de prim-ministru a Vioricăi Dăncilă a fost difuzat, live, inclusiv la postul de radio Europa FM.
Din păcate, ascultărorii postului nu au mai prins finalul acestui discurs, pentru că pauzele lungi în vorbirea preşedintelui au declanşat sistemul de siguranţă al postului. S-a întrerupt, practic, emisia live şi a intrat automat, din regie, un frumos cântec de dragoste: „Sam Brown Stop!“, anunță Mediafax.
Discursul a avut loc în timpul emisiunii „Drum cu prioritate“ realizată de jurnaliştii Teodor Tiţă, Filip Standavid şi Radu Constantinescu, s-a putut auzi doar 4 minute şi 20 de secunde, şi când se afla aproape de finalul discursului, cel mai important moment, a spus „Până acum, prea puţin s-a realizat. Acum PSD trebuie să dovedească că ce a promis face“, după care a urmat o pauză mai lungă.
Dar, sistemul de siguranţă al postului de radio Europa FM a apreciat că s-a terminat live-ul, l-a scos pe preşedinte din live, şi a pornit melodia „Stop!“, interpretată de Sam Brown.
Acesta este fagmentul audio. Momentul de tăcere apare puţin după minutul 4.20. Înregistrarea o puteți găsi AICI
Momentul a fost explicat, pe Facebook, de Teodor Tita, unul dintre realizatorii acestei emisiuni.