Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, la Cotroceni, cu delegația FMI condusă de Reza Baqir, șeful misiunii pentru România. Oficialul i-a comunicat șefului statutului că țara noastră are nevoie de "politici economice sănătoase", anunță administrația prezidențială, într-un comunicat de presă.
"Şeful misiunii FMI a subliniat necesitatea unor politici economice sănătoase, care să consolideze creşterea economică din ultimii ani a României, mai ales în contextul în care actualul cadru fiscal-bugetar prezintă o serie de riscuri şi vulnerabilități. În cadrul întâlnirii, a fost prezentată nevoia de a regândi trendul politicilor economice din ultimii ani, de la politici și măsuri axate pe stimularea puternică a consumului, către politici de susţinere a investiţiilor şi a structurii productive a economiei României. În acest sens, reprezentanții FMI au arătat că România are nevoie de creşterea performanțelor în absorbția fondurilor europene și îmbunătăţirea semnificativă a colectării veniturilor de către ANAF, dar și de asigurarea predictibilității şi susţinerea în continuare a luptei împotriva corupției", se arată în documentul administrației prezidențiale.
La rândul său, Klaus Iohannis le-a transmis oficialilor FMI că dorește ca România să aibă o bună colaborare cu Fondul Monetar Internațional, menționând și "importanţa creşterii încrederii în economia României, prin politici publice credibile, eficienţă şi transparenţă a cheltuielilor publice, dar şi printr-un cadru competitiv pentru mediul de afaceri".