Președintele Klaus Iohannis a afirmat că sectorul IT din România ar putea atinge, în 2020, o cifră afaceri de cinci miliarde de euro, informează Agerpres. Șeful statului a adăugat că țara noastră a devenit un exportator de soluţii privind securitatea cibernetică.
El a declarat, în cadrul dezbaterii "Noul Iaşi. Capitala Moldovei ca pol major de creştere tehnologică a României", că tehnologia informaţiei este "un domeniu cu implicaţii majore asupra dezvoltării României".
"Datele din acest moment arată că industria pe care o reprezentaţi contribuie semnificativ la dezvoltarea unor centre urbane din România. Sectorul IT a depăşit trei miliarde de euro, cu o creştere anuală foarte mare, peste medie. Există premise ca până în 2020 sectorul IT să se apropie de cinci miliarde de euro, dacă vom încuraja în continuare inovaţia, dezvoltarea şi cercetarea", a declarat şeful statului.
Iohannis apreciază că Iaşiul a devenit un "Silicon Valley" al României, subliniind că dezvoltarea industriei IT în această zonă va genera "o schimbare profundă la nivelul comunităţilor, de la nivelul de trai până la schimbarea mentalităţilor".
"Am ţinut să vin astăzi, aici, tocmai pentru a da un mesaj de încurajare acestui nou Silicon Valley care începe să devină Iaşiul, noul Iaşi, cum l-am numit eu. Iaşiul este alături de oraşe precum Bucureşti, Cluj şi Timişoara, unul dintre principalele hub-uri IT din ţară. Dacă aceste mari centre au şansa să devină poveşti de succes în viitor, mizând pe dezvoltarea industriei IT, atunci toate regiunile vor avea numai de câştigat. O industrie care se dezvoltă cu atâta forţă aduce câştiguri inclusiv autorităţilor, întrucât vorbim de o adevărată revoluţie industrială care produce o schimbare profundă la nivelul comunităţilor, de la nivelul de trai până la schimbarea mentalităţilor", a spus preşedintele.
Șeful statului a precizat că România a făcut "progrese remarcabile" în domeniul securității cibernetice.
"Un alt domeniu care merită atent explorat şi exploatat este inovaţia în privinţa securităţii cibernetice, unde România a făcut progrese remarcabile prin forţa de muncă înalt calificată. Astăzi, România a devenit un exportator de soluţii privind securitatea cibernetică, acesta fiind un avantaj competitiv ce trebuie consolidat", a explicat Iohannis.
În opinia președintelui "dinamismul sectorului IT trebuie să fie stimulat şi prin integrarea IT&C în celelalte industrii cu potenţial de creştere, după o strategie coerentă de dezvoltare", referindu-se la dezvoltarea industrială şi reindustrializare, "care se pot naşte încrucişând potenţialul inovativ cu diverse ramuri ale industriei".
"România are nevoie de un vector de competitivitate naţională în linie cu dezvoltarea industriilor viitorului, prin punerea laolaltă, de exemplu, a performanţelor industriei auto cu potenţialul inovativ al sectorului IT, pentru a consolida astfel bazele unui nou stadiu al dezvoltării tehnologice, ceea ce se numeşte astăzi Industria 4 punct 0", a conchis Iohannis.