Editura Evenimentul si Capital

Iohannis şi legătura cu Realitatea TV. Mărturiile lui Guşă despre SPRIJINUL „AFIŞAT” din 2014: „O considerăm lipsa de respect faţă de noi”

Autor: | | 7 Comentarii | 19595 Vizualizari

Recepţia de 1 Decembrie dată de Klaus Iohannis se anunţă o sărbătoare a dezbinării. Călin Popescu Tăriceanu şi Liviu Dragnea au anunţat că nu vor participa la eveniment.

Consultantul politic Cozmin Gușă atrage atenţia că Iohannis tratează presa în mod anormal.

„Legat de mediul politic, aici nu e de vină numai Iohannis, aici sunt de vină şi cei din coaliţia majoritară care, la rândul lor, au un joc de dezbinare. Şi, refuzând acest gen de invitaţii instituţionale cu ocazia unui eveniment unic, Centenarul, sigur că impresia pe care o lasă, atât Klaus Iohannis, cât şi cei din coaliţia majoritară, este într-adevăr de dezbinare naţională. De fapt, acesta e adevărul: nimeni nu se mai înţelege cu nimeni în România”, spune Cozmin Guşă.

Consultantul politic a mai subliniat că Realitatea ar fi meritat să fie invitată la recepţia de la Cotroceni, fiind o televiziune a cetăţenilor corecţi.

„Legat de Realitatea, Klaus Iohannis nu dă prea mulţi bani pe Realitatea TV, probabil nici pe restul presei. Nu a existat, în tot mandatul său, la aceste ceremonii sau zile oficiale, nicio invitaţie către directorii Realitatea sau către moderatorii de la Realitatea, pentru ca să fie prezenţi în asemenea momente. Realitatea TV este o televiziune a cetăţenilor corecţi, normali, din această ţară şi merita, doar pentru asta, să fie prezentă în aceste momente aniversare, tot aşa într-un fel simbolic, prin care preşedintele României, cu ocazia acestui gen de evenimente, ar trebui să mulţumească simbolic celor care militează pentru normalitate, pentru justiţie corectă şi pentru a da atenţie cetăţenilor care plătesc taxe şi sunt cetăţeni responsabili. Noi nu facem manipulări”, a mai declarat Guşă.

„Sigur, dacă este să luăm partea subiectivă, aici avem două direcţii. Din punct de vedere subiectiv, Iohannis ar fi avut datoria să invite la aceste manifestări, subiectiv vorbind, cel puţin pe cei care i-au fost alături în 2014. Iar aici moderatorii de la Realitatea au fost de partea dânsului, într-un fel afişat, de la Rareş Bogdan, Denise Rifai, Octavian Hoandră, Andra Miron şi aşa mai departe. Sigur, dânsul spune că a invitat reporterul acreditat la Cotroceni, care este un reporter profesionist, dar ştim că reporterul acreditat este invitat la Cotroceni tocmai pentru ca să dea o ştire despre aceste manifestări. Nu-i problemă, ştiri vom da. Însă noi considerăm lipsa de respect faţă de noi în toţi aceşti ani. Tot subiectiv, a doua conotaţie. Eu sunt de acord că nu trebuia să mă invite pe mine, nici nu aş fi avut această pretenţie, tocmai pentru că în 2014 eu nu am fost de partea dânsului. Am considerat atunci că Iohannis nu va fi un preşedinte bun pentru România şi, din punct de vedere personal, lăsând totală libertate editorială la Realitatea TV pentru susţinerea sa, eu nu l-am susţinut pe Klaus Iohannis şi cred că nu am greşit. Dacă stăm să adunăm ce a făcut în această perioadă pentru România, s-ar putea ca la final de drum lumea să îmi dea dreptate mie. Asta nu înseamnă că Realitatea a acţionat incorect în 2014. Realitatea TV a avut o atitudine anti-baroni constantă, şi atunci şi acum. Eu, din punct de vedere personal, ca şi entitate separată de Realitatea TV, nu am crezut în Iohannis atunci şi cred că timpul mi-a dat dreptate”, a mai spus Guşă.

„În acest an Centenar, nimeni nu a avut nicio durere de cap legată de o celebrare pozitivă, constructivă de un nou început pentru această destul de tânără Românie. Iar anormalitatea legată de felul în care Iohannis tratează presa e ceva care va marca inclusiv aceste manifestări. Bănuiala mea este că toată lumea va folosi momentul aniversar pentru ca să plătească poliţe. Protestatarii - ca să înjure, puterea - ca să vorbească despre o atitudine subiectivă a protestatarilor, într-un mod nelegitim într-adevăr, iar Klaus Iohannis - în loc să fie un unificator şi un integrator, îşi păstrează acest rol de prima-donă inactivă pe care şi l-a consolidat, din nefericire, de-a lungul mandatului. Pentru că, la finalul zilei, cel care va purta răspunderea pentru ratarea anului Centenar este preşedintele României”, a mai spus consultantul politic.

S-a intamplat in direct, la Realitatea TV! Rares Bogdan: Vor sa ma aresteze

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI