Iohannis se joacă cu NERVII PSD. „PREȘEDINTELE solicită să fie declanșată PROCEDURA de SUSPENDARE

Iohannis se joacă cu NERVII PSD. „PREȘEDINTELE solicită să fie declanșată PROCEDURA de SUSPENDARE

Luni seară la România Tv, secretarul general al guvernului, Toni Greblă, a declarat că președintele Klaus Iohannis a încălcat Constituția prin acțiunile sau inacțiunile sale, iar prin urmare ar exista motive să fie suspendat.

„Senzația mea este că președintele Iohannis caută să găsească atâtea încălcări ale Constituției și să împiedice buna funcționare încât parcă solicită să fie declanșată procedura de suspendare a acestuia din funcție”, a declarat Greblă, care a precizat însă că din punct de vedere politic lucrurile sunt mai complicate dat fiind că România a preluat de la 1 ianuarie președinția UE.

„Președintele Iohannis, într-o declarație dată în urmă cu o lună, a spus că este în război direct cu PSD. Această declarație îl plasează în afara prerogativelor constituționale. El trebuie să fie negociator și mediator între partide și nu s-și manifeste public opțiunea. A manifestat aceeași atitudine și în ce privește propunerea de revocare a procurorului general Augustin Lazăr, a continuat cu atitudine total necorespunzătoare în privința mandatului șefului de stat major al Armatei.

Acum avem un alt conflict la fel de grav, după o lună de zile după ce a primit solicitarea de revocare a doi miniștri din funcție, președintele s-a pronunțat după o lună dar a refuzat să numească înlocuitori. Numai Armata nu fusese băgată în aceste jocuri politicianiste. Este o situație absolut inadmisibilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Din păcate nu există o soluție perfectă pe care să o gândească guvernul pentru a ieși din această situație. O variantă ar fi a desemna interimari ca totuși guvernul să funcționeze. A doua posibilitate ar fi să se insiste în nominalizările făcute. A treia posibilitate ar fi să fie sesizată din nou CCR. Vorbesc de soluții din punct de vedere juridic. Politic, lucrurile se analizează azi. Este o decizie politică, va fi luată în cursul zilei de azi.

Juridico-constituțional, președintele României, prin acțiunile sau prin inacțiunea sa, a încălcat prevederile constituționale astfel încât ar exista motive pentru suspendare. Politic, lucrurile sunt mai complicate și se complică și mai mult după ce, de la 1 ianuarie, România a preluat președinția UE. Dar senzația mea este că președintele Iohannis caută să găsească atâtea încălcări ale Constituției și să împiedice buna funcționare, încât parcă solicită să fie declanșată procedura de suspendare a acestuia din funcție.

În mod sigur n-ar avea de câștigat, dar probabil că sfătuitorii dumnealui văd în asta o posibilitate de a încurca și mai mult lucrurile. Toate acestea trebuie privite că la sfârșitul acestui an vom avea și alegeri prezidențiale”, a declarat Toni Greblă.