Prezent la Blaj, Klaus Iohannis a criticat în termeni extrem de duri partidul de guvernământ trăgând un semnal de alarmă în ceea ce priveşte măsurile luate de PSD şi riscul de a scoate România din Europa.
"PSD-ul guvernează foarte prost. Vreau să reamintesc acestor PSD-işti că românii sunt europeni, iar aceste măsuri ale unei guvernări contra-performantă riscă să ne scoată din Europa, aşa ceva nu se poate. PSD-ul guvernează după ureche, ia decizii dictate de la nivelul partidului", a comentat Iohannis îngrijorat de faptul că putem ajunge pe marginea Europei.
Despre scăderea salariilor
"Cum să înţeleagă un om de rând că i se promite o creştere de 25 la sută, iar după scurt timp se mută contribuţiile sociale de la angajator la angajat şi nu o să-i crească salariul, chiar unii au păţit să le scadă salariile, aşa ceva nu putem să numim o reformă, este un eşec. Astfel de eşecuri trebuie evitate pentru că au repercusiuni în timp, în profunzime. Cel care câştigă banii trebuie să întreţină o familie, iar dacă nu i se onorează munca, atunci nu va fi în situaţia să-şi întreţină aşa cum trebuie familia”, a mai spus preşedintele Iohannis.