Reală sau nu, știrea despre alegerea lui Klaus Iohannis la președinția Consiliului European, în decembrie 2019, va avea efecte pe plan intern. Nu atât în ce privește lupta electorală pentru un mandat la Palatul Cotroceni, cât pentru a da o ”dimensiune europeană” anumitor gesturi pe care le va face președintele Iohannis în viitorul apropiat.
De exemplu, respingerea sau, dimpotrivă, acceptarea propunerii de revocare a șefei DNA sau trimiterea înapoi la Parlament a Legilor Justiției sau, dimpotrivă, promulgarea lor nu ar mai fi explicate prin simple calcule electorale de moment, ci ar deveni gesturi subjugate unor imperative supra-naționale, europene. Din acest punct de vedere știrea este bună, pentru că ea îl scutește pe Iohannis de multe explicații pe care altfel ar trebui să le ofere, fie susținătorilor, fie adversarilor. Ba chiar trecerea din mocirla politicii interne în aerul purificator al supra-statalității europenismului l-ar scuti de cele mai crunte explicații, cele cuvenite foștilor fani, dezamăgiți.
Personal, nu cred în știrea despre alegerea lui Klaus Iohannis la Consiliul European. Să mă explic. Nu neg faptul că există discuții pe această temă, deja știrea vine din două direcții jurnalistice diferite, Inpolitics și Hotnews, dar mă îndoiesc de puterea de decizie (sau de a influența decizii europene) a celor care au alimentat presa cu acest scenariu. Mă îndoiesc și de faptul că respectivele surse au contact direct cu adevărații decidenți din Uniunea Europeană. Nu discut aici anvergura personajului în discuție, Iohannis, percepția altor lideri europeni asupra sa sau cutuma de a promova pe această funcție un personaj din Est, de preferat unul care să fie în contradicție cu Puterea din țara sa, nu, astea sunt calcule care nu se fac acum, ci doar dacă apare o eventuală nominalizare.
Între timp, scenariul poate merge și mai departe. După două mandate în fruntea Consiliului European, Iohannis se întoarce în politica românească, revendicând încă un mandat la Cotroceni, 2024-2029!.
Ne puteți urmări și pe Google News
Sunt foarte multe elemente care contrazic acest scenariu sau care impun anumite gesturi pe care Klaus Iohannis, Guvernul care va fi în funcție în primăvara lui 2019 (care-o fi el, că e imposibil de prevăzut) trebuie să le facă, pentru ca planul să devină viabil.
Discuția pornește de la funcția pentru care, spun sursele care au inspirat cele două materiale de presă, Klaus Iohannis ar fi cel mai pregătit dintre toți liderii est-europeni.
Pentru a accede la președinția Consiliului European, Iohannis trebuie să beneficieze de o propunere din partea Guvernului României. Într-o perioadă în care guvernele se schimbă aproape la fel de des ca anotimpurile, e greu de anticipat de acum ce executiv va fi în funcție când se va face propunerea, dar se poate bănui că va fi vorba tot de un Guvern al PSD, pentru că deocamdată nu avem elemente care să ne facă să credem că vor apărea schimbări majore pe scena politică. Așadar, un Guvern, cel mai probabil PSD, va trebui să îl desemneze pe Iohannis drept cel mai bun politician est-european. Pe bune? Într-un an în care se tranșează și situația mandatului de la Cotroceni, PSD să recunoască public că rivalul său e potrivit pentru una dintre cele mai înalte funcții europene?
Ar fi o sinucidere politică. Sinucidere și pentru că e greu de crezut că, odată desemnat de Guvernul României și dacă e ales de liderii țărilor europene să prezideze Consiliul, Klaus Iohannis se va retrage din bătălia pentru Cotroceni fără să își desemneze un succesor, din orice altă tabără decât PSD sau ALDE. Un succesor care, în opinia mea, ar beneficia de multe avantaje, inclusiv susținerea pan-europeană, transferată asupra sa de Iohannis.
Așa că, pentru a ajunge la funcția din scenariul aruncat acum pe piață, Iohannis trebuie să aibă la Victoria un Guvern care să nu îi fie ostil politic sau unul al unui PSD care să cedeze fără luptă Palatul Cotroceni pentru încă un mandat.
Nu e, domnule, așa, vor spune unii, invocând exemplul lui Donald Tusk, ales președinte, pe 9 martie 2017, deși guvernul polonez nu îl propusese! Greșit, atunci, Tusk încheiase primul mandat de 2 ani și jumătate la conducerea Consiliului și automat intra pe lista de candidați, dacă nu era așa, Tusk nu ar fi candidat și nu putea fi votat! Tusk – asemenea predecesorului său, Herman Van Rompuy – a avut două mandate, însumând 5 ani, numărul maxim prevăzut pentru această funcție. Ceva timp e până când Iohannis va avea nevoie de sprijinul Guvernului, desemnarea urmând să fie făcută în primăvara-vara anului 2019, mandatul lui Donald Tusk terminându-se pe 30 noiembrie 2019.
Asta e altă problemă, mandatul lui Klaus Iohannis se încheie, oficial, pe 21 decembrie 2019. Funcția de președinte al Consiliului European este pentru foști premieri sau președinți, dar și aici există un precedent, tot din mandatele lui Tusk. Pe 30 august 2014 a fost ales de liderii europeni și abia pe 22 septembrie 2014 a părăsit executivul Poloniei. Informația că președintele României ar putea fi următorul lider al Consiliului European este o dumă, lansată către ziariști de persoane care oricum, dacă s-ar lua o asemenea decizie, nu ar participa la ea și nu ar putea-o influența.
Recomandările noastre
