Președintele Klaus Iohannis a vorbit, la sfârșitul ședinței CSAT, despre acuzațiile de plagiat care îi sunt aduse premierului Mihai Tudose și despre măsura care se impune dacă acestea se dovedesc a fi adevărate.
Întrebat dacă acuzațiile de plagiat la adresa premierului Mihai Tudose contravin criteriilor de integritate pe care le-a enunțat, președintele Klaus Iohannis a răspuns că „nu, altfel nu l-aș fi desemnat”.
El a adăugat că, „dacă acuzațiile se adeveresc, problema trebuie rezolvată nu de mine, ci de cei care au propus persoana în cauză. Pornesc de la premisa că, dacă vor exista confirmări, vor veni și concluziile. Există o majoritate PSD-ALDE în Parlament. La consultări, această majoritate a propus o persoană, iar eu am acceptat. PSD și ALDE răspund integral și până la sfârșit de prestanța prim-ministrului Mihai Tudose”.
De asemenea, întrebat ce opinie are despre schimbările aduse programului de guvernare, și anume noile taxe și impozite propuse, șeful statului a subliniat că „m-am exprimat destul de colorat în discursul de învestitură. Cred că s-au grăbit un pic, pentru a schimba paradigma din zona impozitării, este nevoie de o discuție amplă cu toți cei care sunt afectați și nu putem să schimbăm peste noapte pentru că așa s-a hotărât în centrala de partid. Dacă se va proceda la asta sau nu, vom vedea. Una peste alta, premierul s-a arătat sceptic față de aceste schimbări”.