Conform președintelui Klaus Iohannis, rata de infectare a început să scadă. Măsurile restrictive vor rămâne în vigoare, a mai precizat Klaus Iohannis.

„Am avut o ședință cu Orban, Nelu Tătaru și Raed Arafat. Am analizat cu precădere măsurile luate privind carantina zonală și am cerut o statistică privind evoluția în zonele carantinate. Datele relevă că începând cu 20 noiembrie se observă o tendință de scădere a infecțiilor cu SARS-CoV-2. Acest lucru reiese din graficurile săptămânale. Este doar un început, măsurile rămân în vigoare pentru că sănătatea românilor este pe primul loc. Orice relaxare periclitează rezultatele obținute.

Iohannis: De ce este nevoie de carantinare?

Când rata de infectare crește prea mult, se impun măsuri. Aceste măsuri reduc mobilitatea, locuitorii se întâlnesc mai rar și virusul nu se transmite. Mai ales de la persoane asimptomatice la cele sănătoase.

Eu nu intenționez să promovez un așa numit lockdown. Nu există nicio intenție de a intra în carantină după alegeri. Repet aceste lucruri pentru că sunt politicieni fără scrupule care încearcă să se promoveze bazându-se pe aceste știri. Abordarea s-a văzut că dă rezultate și vom continua să luăm măsuri zonale, regionale. Doar acolo unde situația o impune. Din păcate, mortalitatea și gradul de ocupare la ATI sunt prea ridicate. Prea mulți români pierd lupta cu acest virus teribil și lasă în urmă familii îndurerate. Medicii și întregul personal de suport agrenat în această bătălie depun eforturi uriașe, supraomenești, pentru a salva vieți. Respectați regulile de prevenție! Numai în acest mod putem spera să obține rezultate pe termen lung și să scădem rata infecțiilor”

Ce o să se întâmple de Ziua Națională

„În acest an vom onora sacrificiile înaintașilor noștri făcând noi un sacrificiu și să nu participăm la organizațiile tradiționale. Mai ales că în joc este salvarea țării noastre. Am decis ca ceremonia de la Arcul de Triumf să fie una extrem de restrânsă. Va fi o ceremonie scurtă, fără paradă militară și fără participarea publicului larg”

Iohannis, despre acțiunea lui Ciolacu și situația PSD: „Ca președinte, trebuie să emit opinii care privesc viața românilor. Președintele României nu poate fi cenzurat. Voi face în continuare evaluări și referiri care au relevanță pentru români. PSD s-a supărat foarte tare că am spus lucrurilor pe nume: PSD a guvernat foarte prost”

Iohannis, despre vaccinare: „Eu sunt pentru vaccinare. Dacă ajută, mă vaccinez public. Nu am nicio problemă cu asta”

Iohannis, despre testarea anti-COVID: „Capacitatea de testare este destul de mare. Am putea să ajungem la 50.000 de testări, dar ele se fac ori prin cerere, ori prin DSP.Nu a existat cerere. Persoanele nu se testează în masă, nu sunt posibile cu instalațiile din prezent”

Iohannis, despre vaccinul COVID: Nu există niciun vaccin agreat la nivel european. Când o să existe, va fi livrat în condițiile în care respectiva firmă se angajează cu Uniunea Europeană. Împărțirea întregului număr de doze se face proporțional cu numărul de oameni din respectiva țară. Uniunea Națională se va îngriji ca împărțirea să fie echitabilă. Primul set se poate să ajungă în România la începutul anului viitor.

Iohannis, despre lockdown și starea de urgență: Este legitimă curiozitatea dvs de măsuri care ar putea să vină. În acest moment, nu există intenția de a declara starea de urgență și instituirea unui lockdown. Măsurile în vigoare au dus la o scădere a numărului de infecții. În aceste condiții, experții sunt de părere că în perioada următoare nu e nevoie de noi restricții. Pe de altă parte, trebuie să fim precauți. Numărul de infectări este, în continuare, foarte mare. ATI-urile sunt pline, iar numărul de decese este mare. Deci, nu putem vorbi de o relaxare. Știu că toată lumea își dorește să se anuleze toate măsurile și să intrăm în Sărbători cum o făceam până acum. Nu este posibil.

Iohannis, despre alegerile parlamentare: Carantina presupune să se renunțe la toate deplasările ce pot fi evitate. Fiecare român are dreptul să meargă și să voteze, nu vor exista îngrădiri. Nici în localitățile carantinate, nici în alte secții. Fiecare român va putea să își exercite dreptul la vot. Dar ne-am asigurat ca fiecare român care dorește să voteze, să își poată exercita dreptul la vot. În siguranță. Repet, în siguranță.