Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii Administraţiei Publice Locale.
Legea, care fusese adoptată de Senat, în calitate de cameră decizională, pe 18 februarie, a fost contestată de preşedintele Klaus Iohannis în luna martie, când a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra actului normativ de modificare şi completare a Legii administraţiei publice locale 215/2001.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în sesizarea către CCR preşedintele Iohannis arăta atunci că, „prin modul în care a fost adoptată, precum şi prin conţinutul normativ, legea criticată contravine unor norme şi principii constituţionale''.
În sesizare, Iohannis afirmă că actul normativ a fost adoptat cu nesocotirea prevederilor articolului 61 şi ale articolului 75 din Constituţie, fiind încălcată competenţa primei Camere sesizate - Camera Deputaţilor, care nu a dezbătut textul şi soluţiile adoptate de Senat.
„În forma adoptată, legea dedusă controlului de constituţionalitate nesocoteşte şi principiile constituţionale în virtutea cărora o lege nu poate fi adoptată de o singură Cameră, legea fiind, cu aportul specific al fiecărei Camere, opera întregului Parlament", se arată în sesizare.
Una dintre criticile preşedintelui a vizat reglementarea momentului de la care se calculează termenele prevăzute pentru dizolvarea de drept a consiliului local/judeţean.
În ziua de 20 mai 2019, în urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr.215/2001 sunt constituţionale, în raport cu criticile formulate. Decizia a fost definitivă şi general obligatorie.
Preşedintele a mai semnat vineri decretele privind promulgarea Legii privind reorganizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Legii pentru modificarea art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Legii pentru abrogarea alin. (1), (2) şi (4) ale art. 40 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, scrie Agerpres.
Şeful statului a mai semnat decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind dobândirea, pe baza de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcţionare a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, semnat la Abu Dhabi, la 17 octombrie 2018.