Iohannis, MULȚUMIT de cum au acționat instituțiile în cazul lui Sebi Ghiță

Purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi, a declarat astăzi că președintele Klaus Iohannis este mulţumit de modul în care au acţionat instituţiile în cazul fostului deputat Sebastian Ghiţă.

"Preşedintele României este foarte bine informat în legătură cu fiecare pas care a fost înfăptuit în cazul acestei proceduri. De asemenea, cunoaştem arhitectura statului român, există o serie de instituţii, fiecare are un rol foarte bine determinat. Din acest punct de vedere preşedintele României nu are niciun fel de îndoială că instituţiile statului au acţionat sau acţionează altfel decât este corect. Mai mult decât atât, pot să vă spun că domnul preşedinte Klaus Iohannis este foarte mulţumit de modul în care au acţionat autorităţile, instituţiile române în acest caz", a precizat Dobrovolschi, la Palatul Cotroceni, citat de Agerpres.

Ea a subliniat că şeful statului şi-a exercitat exact atribuţiile pe care le are în cazul lui Sebastian Ghiţă.

"Este informat în fiecare moment despre paşii pe care instituţiile abilitate îi fac pentru rezolvarea acestei situaţii", a adăugat Mădălina Dobrovolschi.