Preşedintele Klaus Iohannis a transmis miercuri un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, în care îşi exprimă recunoştinţa pentru sacrificiile pe care aceştia le-au făcut pentru ţară, informează Administraţia Prezidenţială.
"Astăzi, cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, îi omagiem pe cei care au aparat necondiţionat pământul strămoşesc al patriei, indiferent pe ce front au luptat. Acum, la ceas aniversar, se cuvine să le aducem recunoştinţa noastră pentru tot ceea ce au făcut în slujba poporului român", spune şeful statului în mesaj.
El subliniază că una dintre cele mai importante pagini din istoria României a fost scrisă de eroii celui de-al Doilea Război Mondial - veteranii din prezent.
"Ei sunt cei care s-au întors de pe front la casele lor, cu durerea în suflet a pierderii camaradului, cu adânci răni fizice şi psihice, spre a fi dovada vie a jertfelor acestui neam greu încercat. Aceşti bravi ostaşi ne-au învăţat că dragostea de ţară nu se măsoară în cuvinte, ci în fapte. Venerabili veterani, vă mulţumim pentru sacrificiile pe care le-aţi făcut pentru ţară. Ne-aţi arătat ce înseamnă cu adevărat patriotismul, onoarea, demnitatea şi v-aţi câştigat un loc în paginile istoriei naţionale. România vă va purta veşnică recunoştinţă! La mulţi ani, dragii noştri veterani!", conchide preşedintele Iohannis.
Guvernul a hotărât prin HG nr. 1222/2007 ca Ziua Veteranilor de Război să fie marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi intereselor României.