Iohannis a cîștigat lupta cu foștii lideri de la Cotroceni. Capitolele la care liderul statului este CEL MAI BUN

Ultimele evenimente înregistrate pe axa Cotroceni-Casa Albă au repus pe tapet o analiză complexă a raporturilor pe care președinții României post decembriste le-au avut cu forțele democrației mature pentru îndeplinirea misiunilor ce ar fi putut aduce prosperitate țării.

Făcînd și o referire scurtă, dar importantă, la securiștii din sistemul comunist care au continuat să se infiltreze în organele de putere și să influențeze puternic mersul țării cu o gîndire înrădăcinată în vremurile apuse, fostul consultant politic Cosmin Gușă a analizat plusurile și minusurile liderilor de stat în ultimele decenii.

Reperele analizei celor patru lideri de stat au fost militarea pentru integrarea euroatlantică, negocierea unei cote cît mai mari și profitabile pentru capitalul național și fructificarea capitalului geopolitic românesc, a precizat Gușă în qmagazine.ro.

Fostul consultant politic al lui Mircea Geoană l-a trecut primul pe sub lupa analizei pe Ion Iliescu, cel considerat un apropiat de KGB nedorind să militeze pentru euroatlantism. „Și-a respectat sarcina primită în 1989 de la blocul de intelligence ce-a coordonat lovitura de stat din decembrie”, este concluzia lui Gușă, care a bifat minusuri la toate capitolele în privința primului lider de stat democratic.

Ultimii doi președinți, Traian Băsescu și Klaus Iohannis, sunt lăudați pentru relațiile integrării euroatlantice, însă actualul lider are un plus față de Băsescu pentru că a fructificat poziția geopolitică a României.

Singura calitate a lui Emil Constantinescu în viziunea lui Gușă a fost dorința de a integra țara în cîmpul euroatlantic, însă “nici nu a avut cu cine, nici nu a putut să își exercite autoritatea prezidențială”. Celelalte două puncte aduc minusuri și în mandatul celui care a adus apusul PSD-ului și al lui Ion Iliescu.

“Pozițiile (in)formale repetate despre consolidarea urgentă a frontului estic al blocului auroatlantic l-au recomandat ca fiind pilonul reconstrucției de securitate la granița eurasiatismului, România căpătînd azi statutul de partener indubitabil pentru stategiile Pentagonului în regiune”, este convingerea lui Gușă la adresa lui Iohannis.