Preşedintele Klaus Iohannis a participat, la sediul Academiei Naționale de Informații, la festivitatea de absolvire a studiilor universitare de licenţă de către promoţia „SRI-25 de ani”.
Șeful statului a ținut un discurs în care le-a cerut absolvenților să „furnizeze cunoaștere liderilor şi factorilor strategici care vor ghida România către prosperitate şi securitate, într-un climat din ce în ce mai complicat”. „Resursa umană pe care absolvenții Academiei o constituie reprezintă cel mai important atu pe care țara noastră îl are la dispoziţie pentru a spori gradul de predictibilitate al riscurilor şi ameninţărilor şi pentru a îmbunătăţi capacitatea de a le gestiona, preveni şi combate”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale. La ceremonie au mai participat directorul SRI, Eduard Hellvig și vicepremierul, Gabriel Oprea.