Iohannis l-a decorat cu Ordinul Naţional Steaua României. VEZI despre cine este vorba

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat miercuri pe preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, Aurel Vainer, cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Comandor.

Şeful statului a afirmat că preşedintele FCER a contribuit, după 1989, la revigorarea comunităţilor evreieşti din România şi la promovarea dialogului interetnic şi interconfesional.

"V-aţi născut într-o mică localitate din Moldova, într-o familie cu mulţi copii, care v-a dat puternice rădăcini iudaice şi aţi copilărit într-o Românie frământată de agresiuni interne şi externe, marcată de antisemitism şi îndoliată de cruzimile Holocaustului. Cu toate acestea, nu v-aţi pierdut nicio clipă dragostea faţă de pământul natal. V-aţi petrecut tinereţea într-o societate a fariseismului care v-a privat de o viaţă comunitară normală, de mulţi dintre apropiaţi, prieteni şi membri ai familiei. Cu toate acestea, dorinţa de a fi util oamenilor v-a făcut un apreciat specialist în domeniul ştiinţei economice. Ca şi multor altora, viaţa vi s-a schimbat odată cu Revoluţia din 1989. Aţi devenit un contributor important la revigorarea comunităţilor evreieşti din România şi un promotor al dialogului interetnic şi interconfesional din ţara noastră", a declarat Iohannis, în cadrul ceremoniei de decorare de la Palatul Cotroceni, citat de Agerpres.

Şeful statului a adăugat, totodată, că, în cele trei mandate de parlamentar, Vainer a reprezentat "o adevărată placă turnantă a dialogului politic".

La rândul său, Aurel Vainer a mulţumit pentru înalta distincţie primită şi a spus că şi pe mai departe va milita "pentru dezvoltarea relaţiilor dintre minorităţile naţionale şi poporul român în totalitatea sa".

Vainer a adăugat iubeşte că România, dar nu şi-a uitat niciodată "originile străvechi" şi, de aceea, respectul pentru ţara sa natală, România, a fost însoţit de respectul faţă de Israel.