Președintele Klaus Iohannis a relatat, ieri, la Bruxelles, că din discuțiile pe care le-a purtat pe marginea legilor justiției cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a reieșit că eliminarea MCV-ului în cazul României și aderarea la spațiul Schengen ar fi influențate în mod direct de forma finală a legislației în acest domeniu.
Juncker a declarat că dacă legile din România rămân aşa cum au fost adoptate de Parlament, discuţiile despre Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi aderarea la Schengen vor fi „în alţi termeni”. Liderul PSD, Liviu Dragnea, a reacționat, de la București, că Legile Justiţiei nu mai rămân în forma adoptată de Parlament, pentru că vor fi modificate în acord cu deciziile CCR.
„Aceste discuţii pe Justiţie cert nu ajută dosarul Schengen. Dacă vor strica sau nu, rămâne de văzut. Părerea mea este să ne ocupăm de Legile Justiţiei, să le facem bune, în primul rând pentru români bune, nu pentru altcineva şi atunci putem să continuăm probabil cu oarece succes şi discuţiile pe Schengen”, a spus și Iohannis, după întâlnirea cu Tusk.
Petarde
Dragnea a adăugat că Guvernul nu intenționează să modifice Codurile Penale prin Ordonanță de Urgență. „Cine spune? (...) Nu. Nici vorbă, nu cred. Sunt numai petarde”, a spus el.
Bonus
Iohannis a mai anunțat că Brexitul ar putea să aducă României un mandat suplimentar de europarlamentar. „După ce Marea Britanie părăseşte Uniunea, rămân câteva locuri în Parlamentul European în discuţie. În Parlamentul European s-a elaborat o propunere care, de exemplu, pentru România înseamnă un loc în plus, o propunere care, după părerea mea, este un compromis bun şi eu aş fi de acord să mergem mai departe pe această propunere”, a spus Iohannis, după întâlnirea cu preşedintele Consiliului European.