Președintele Klaus Iohannis a vorbit, astăzi, în dechiderea Conferinței internaționale "Interacțiunea dintre majoritatea politică și opoziție într-o democrație" care are loc la Palatul Cotroceni.
"Spuneam în discursul meu din ianuarie, din plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, că subiectul rolului şi responsabilităților majorităţii, respectiv ale opoziţiei, într-o societate democratică este de mare actualitate, în contextul anumitor evoluții recente din unele state membre.
De asemenea, arătam – şi reiterez acest mesaj – că avem nevoie, în Europa, de societăţi democratice solide, în care majorităţile nu abuzează de drepturile lor legitime doar pentru că sunt o majoritate, doar pentru că au câştigat alegerile cu un procent consistent. Pentru că, odată cu preluarea puterii, trebuie asumate şi responsabilităţile deosebite care decurg de aici.
Într-o democraţie liberală solidă, bazată pe alegeri libere şi corecte, nu este acceptabilă nici aşa-numita «dictatură a minorităţii», dar nici «dictatura majorităţii», care, prin abuz, în baza concepţiei «câştigătorul ia totul», să afecteze pluralismul, echilibrul social şi funcţionarea democratică a societăţii bazate pe statul de drept. Adică să ajungem la ceea ce este tot mai des desemnat, în mediile de specialitate, cu termenul de «democratură»", a spus Iohannis.
El a precizat că majoritatea și opoziția ar trebui să conlucreze în interesul cetățenilor.
"Sunt convins că, într-o societate democratică solidă, atât majoritatea, cât şi opoziţia trebuie, în egală măsură, să acţioneze având în vedere acelaşi angajament, comun şi responsabil, pentru interesul public – al cetăţenilor şi al societăţii. Acest angajament trebuie să vină, absolut întotdeauna, pe primul loc, înaintea mizelor oricăror confruntări politice – chiar dacă şi acestea sunt normale în democraţie. Într-adevăr, cetăţenii sunt sursa legitimă inepuizabilă a democraţiei. Niciun politician ales de oameni să le reprezinte interesele nu poate să ignore vocea cetăţenilor", a declarat șeful statului.
El a explicat că ruptura dintre societate și clasa politică este accentuată de refuzul puterii și al opoziției de a asculta dorințele cetățenilor.
"Cu cât puterea şi opoziția refuză să asculte ce doresc cetăţenii, inclusiv atunci când coboară în stradă, cu atât se adâncește ruptura dintre societate și clasa politică. Iar consecințele sunt dramatice pentru toţi, cu efecte pe termen lung. Dar majoritatea, tocmai pentru că este majoritate, trebuie să ştie să acţioneze în exercitarea puterii cu o necesară reţinere autoimpusă şi cu toleranţă faţă de eforturile opoziţiei, într-o manieră inclusivă şi transparentă. Pentru că majoritatea trebuie să fie conştientă că şi ea, la rândul său, va deveni cândva minoritate", adăugat Iohannis.
"Sper, de aceea, ca lucrările acestei conferinţe să aducă o contribuție de fond, substanţială, la dezbaterea europeană pe tema interacţiunii responsabile dintre majoritate şi opoziţie, care să genereze cristalizarea parametrilor şi garanţiilor, a unor eventuale linii directoare pe acest subiect. Va fi, în egală măsură, şi contribuţia simbolică a unei Românii a cărei societate a arătat recent că este matură şi pro-europeană, că este pregătită să-şi apere eficient valorile statului de drept şi că îşi are propriii «anticorpi» puternici faţă de orice ar putea afecta sănătatea democraţiei sale", a conchis șeful statului.
Administraţia Prezidenţială, alături de Comisia de la Veneţia şi cu sprijinul Adunării Parlamentare a Europei va organiza, astăzi şi mâine, la Palatul Cotroceni, Conferinţa internaţională „Interacţiunea dintre majoritatea politică şi opoziţie într-o democraţie”.
La finalul evenimentului, Comisia de la Veneţia va întocmi un raport la solicitarea secretarului general al Consiliului Europei, document care ar trebui să traseze câteva direcţii principale în legătură cu modul în care majoritatea politică ar trebui să se comporte şi să interacţioneze cu opoziţia.