Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după întâlnirea cu omologul brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, că mesajul României, ca stat vecin şi cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina, este clar, puternic şi trebuie înţeles de partenerii săi, respectiv faptul că oricât ar încerca Moscova să îşi justifice acţiunile, Rusia este un stat agresor.
"I-am prezentat domnului preşedinte viziunea noastră cu privire la situaţia de securitate de la graniţa României şi la războiul de agresiune declanşat de Rusia împotriva Ucrainei. Mesajul României, ca stat vecin şi cu cea mai lungă frontieră dintre statele Uniunii Europene şi ale NATO cu Ucraina, este clar, puternic şi trebuie înţeles de partenerii noştri: oricât ar încerca Moscova să îşi justifice acţiunile, Rusia este un stat agresor, care a încălcat prin forţă suveranitatea teritorială a Ucrainei şi a încercat să îi anuleze independenţa, încălcând inclusiv Carta ONU. Ucraina este victima agresiunii ruse.
Toate efectele negative ale acestei agresiuni la nivel global sunt consecinţa directă a acţiunii sale, contrară dreptului internaţional. Comunitatea internaţională are datoria să sprijine Ucraina pentru a respinge agresiunea şi pentru a câştiga acest război de eliberare a ţării", a spus Iohannis.
Iohannis: România va continua să sprijine Ucraina
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat că România va continua "neabătută" să sprijine Ucraina, arătând că orice sprijin pentru securitatea acestei ţări este, de fapt, sprijin pentru securitatea României şi a cetăţenilor săi.
Şeful statului a precizat că i-a prezentat omologului brazilian şi consecinţele războiului în multiple planuri, de la situaţia refugiaţilor, până la criza energetică sau cea alimentară.
"Pe fondul crizei alimentare globale generate de război, România şi Brazilia, producători agricoli şi furnizori de alimente, au devenit contribuitori importanţi la securitatea alimentară", a adăugat Iohannis.
Luiz Inacio Lula da Silva, invitat să viziteze România
Președintele a dat asigurări că România sprijină Brazilia pentru avansarea agendei Uniunea Europeană - Brazilia.
"Susţinem, astfel, finalizarea cât mai curând posibil a acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi MERCOSUR", a spus Klaus Iohannis.
El a subliniat că susţine personal eforturile pentru ca anul acesta să se organizeze un summit istoric Uniunea Europeană - Comunitatea Statelor Latino-Americane şi Caraibiene, cu rezultate importante.
"Ne vom implica în succesul acestui eveniment, pentru a plasa relaţiile biregionale pe o traiectorie mai promiţătoare şi durabilă", a adăugat şeful statului.
Lula: „Efectul războiului trece dincolo de continentul european”
În legătură cu războiul din Ucraina, Lula a declarat: „În același timp în care guvernul meu respectă integritatea teritorială a Ucrainei, protejăm negocierile politice, negocierea conflictului. Efectul războiului trece dincolo de continentul european și de aceea mă arăt preocupat de consecințele sale globale, mai ales în materie de securitate alimentară, economică și energetică. Trebuie să creăm un grup de țări care să se așeze la masă și care să discute cu Rusia pentru a se găsi soluții. ....”
Discuţiile dintre cei doi preşedinţi au vizat şi procesul de aderare a celor două ţări la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Şeful statului român l-a invitat pe preşedintele Lula da Silva să facă o vizită în România.