Iohannis îl invită pe Antonescu să candideze la Congres

După ce i-a luat locul la conducerea partidului, președintele interimar al PNL, Klaus Iohannis (foto), îl invită pe Crin Antonescu să se înscrie în cursă pentru ocuparea unei funcții în Biroul Politic de conducere al partidului.

Mai exact, întrebat dacă îl vede pe acesta într-o funcție de vicepreședinte PNL, Iohannis a spus că îl așteaptă pe Crin Antonescu să se înscrie în competiția internă cu vot deschis pentru această funcție. Astfel, se va vedea dacă Antonescu mai este susținut sau nu în partid pentru o funcție de conducere. Merită remarcat faptul că și fostul lider al PNL, Crin Antonescu, i-a invitat în trecut pe contestatarii săi, Călin Popescu Tăriceanu și Andrei Chiliman, să candideze pentru funcții în PNL.

Între timp, liberalii își negociază funcțiile de vicepreședinți. Potrivit celei mai recente variante, Ardealul și regiunea Sud urmează să aibă fiecare câte 8-9 funcții de vicepreședinți, în timp ce Moldova va fi cea mai vitregită.

Iohannis vrea întărirea parteneriatului cu SUA

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a declarat după ședință că personal va milita „în toate circumstanţele” pentru păstrarea şi întărirea parteneriatului cu SUA, acesta fiind un lucru „nenegociabil” şi definitoriu pentru viitorul României.

„Unul din conceptele cele mai puternice pe care doresc să le susţin este statul de drept, ori pentru aşa ceva este evident că trebuie să continuăm parteneriatele care sunt vitale pentru viitorul României. Dacă mă întrebați pe mine, în calitate de președinte al PNL, pot să vă răspund simplu: eu voi milita, în toate circumstanțele, pentru păstrarea și întărirea Parteneriatului strategic cu SUA, a rolului nostru jucat în NATO și în UE. Aceste lucruri sunt nenegociabile. Ele sunt definitorii și importante pentru viitorul României”, a afirmat liderul PNL.

Tăriceanu lansează un grup de inițiativă

Călin Popescu Tăriceanu va lansa astăzi Grupul de inițiativă pentru păstrarea identității liberale. El a menționat că vor fi și parlamentari PNL care vor face parte din acest grup de inițiativă, dar nu a dorit să dea mai multe detalii. Anunțul lui Tăriceanu vine după ce în februarie spunea că înființează un nou partid liberal, iar în martie preciza că renunță la acest demers, însă anunța înființarea unei platforme economice liberale.