Klaus Iohannis s-a întâlnit, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Miroslav Lajcak.
La finalul conferinței de presă susținută de Iohannis și Lajcak, a fost acceptată o singură întrebare. Aceasta s-a referit la evaluarea pe care Guvernul o face pe tema mutării Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim.
”O să fiu foarte franc! O astfel de decizie ar anula instantaneu de a fi votată membru nepermanent în Consiliul de Securitate, nu acum, ci și pe viitor. Decizia nu e la Guvern, acolo se face o evaluare. Dacă vor să facă, să facă, nu am primit nicio informație despre stadiul acestor evaluări.”, a avertizat Klaus Iohannis.
De partea cealaltă, șeful Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite a spus că fiecare țară face ce vrea, dar trebuie să respecte rezoluțiile ONU.
”Decizia mutării ambasadelor e a statelor membre. Eu, ca președinte, nu mă pot pronunța. Noi avem rezoluții care spun că statutul Ierusalimului trebuie negociat între israelieni și palestinieni și trebuie respectat de toate statele.”, a spus Miroslav Lajcak.