Președintele Klaus Iohannis a spus, joi, despre adoptarea ordonanței de urgență de către Senat cu privire la eliminarea avizului CSAT din numirea și eliberarea din funcție a șefului Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGPI) că este o eroare. Șeful statului a aunțat că va ataca, în ultimă instanță OUG la Curtea Constituțională.
"Aşa ceva nu se poate, este o eroare, o greşeală cum doriţi. Atâta vreme cât instituţia este una militarizată nu poate să funcţioneze fără aviz CSAT. Punct. Iar, indiferent ce doreşte Senatul sau Camera Deputaţilor, aşa funcţionează instituţiile în România, conform Constituţiei şi dacă se menţine această soluţie, care este una neconstituţională, după părerea mea, evident că speţa va merge la Curtea Constituţională. (...) În ultimă instanţă, voi ataca eu la Curtea Constituţională, dar deocamdată aşteptăm să-şi revină Parlamentul şi să intre în normalitate", a afirmat Iohannis, la Palatul Cotroceni, citat de Agerpres.
El a susţinut că acest act normativ a fost adoptat de Senat în această formă din raţiuni politice.
"Eu văd aici o raţiune politică din partea PSD. Este destul de evident după speţa cu ANCOM acum speţa cu acest serviciu al Ministerului de Interne, se încearcă din partea PSD să se elimine instituţia Preşedintelui, respectiv CSAT din anumite proceduri. Este o eroare", a spus şeful statului.
Iohannis a comentat şi proiectul prin care președintele este eliminat din procedura de numire a procurorilor şefi.
"Deocamdată am observat că s-a oprit parcursul şi poate îşi revin iniţiatorii şi în această speţă", a precizat el.
Plenul Senatului a adoptat, luni, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege pentru aprobarea OUG privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea DGPI a Ministerului de Interne, cu un amendament al Comisiei de apărare care prevede că şeful acestei structuri este numit şi eliberat din funcţie de ministrul de Interne.