Președintele Klaus Iohannis l-a pus ca ambasador în Danemarca şi în Republica Islanda pe Mihai Alexandru Grădinar, un fost elev de-al său pe care l-a și cununat în 2011.
Totodată, Delia Velculescu, și ea fostă elevă de-a președintelui, a ajuns la șefia misiunii FMI în Grecia, notează publicația online Justitiarul.ro.
„Grădinar ăsta micu’ a început diplomația de mic copil, de pe vremea când negocia contra napolitane linștea cartierului pe strada Grădinarilor din Sibiu, unde locuia familia harnicilor grădinari și pe care grădinarul-șef a botezat-o cu numele lor fiindcă avea un cuvânt greu în Consiliul Local Sibiu. Acest tânăr diplomat ajunsese, pe relațiile și banii babacului, parașutat secretar I la ambasada din Viena împreună cu soția, Andreea Roxana Grădinar, pe vremea când USL era la putere, având balaurii lui cu mai multe capete de pază în provincie, așa ca Ilie Grădinar, care avea un cap vechi de pesedist trezorier al partidului și unul nou de liberal devotat. Soții Iohannis nu deveniseră încă turiști naționali, dar doamna Carmen își achiziționa șlapii de firmă de la Viena, unde mergea aproape săptămânal cu domnul soț la cumpărături”, scrie sursa citată
De asemenea, tatăl lui Mihai Grădinar, Ilie Grădinar, cunoscut la Sibiu după numele Ilie Gigacalorie, a fost director al unei companii din subordinea primariei Sibiu.
„Pe malurile Cibinului, în Hermannstadt (pe vechi) sau Iohannesburg (pe nou), numele de botez Ilie era predestinat, încă de pe vremea iobagilor români care-i slugăreau pe sași, celor născuți cu căiță și ursiți norocului la naștere. Tradiția s-a păstrat și în zilele noastre, trei purtători ai prenumelui binecuvântat Ilie fiind în fruntea îmbogățiților locali. Pe lângă Ilie Gigacalorie (cotat în Top Forbes 2011 cu o avere estimată la 7-8 milioane de euro) sibienii îl mai au și pe Ilie Pușcărie, adică Ilie Carabulea (85-90 de milioane de euro, conform Capital Top 300 din anul 2015) care-i mai mult prin bulău și arestul poliției decât acasă”, mai precizează Justitiarul.ro