Președintele Klaus Iohannis va avea, luni, o primă serie de discuții cu miniștrii de Interne, Externe și ai Apărării.
Potrivit unor surse guvernamentale, aceste discuții reprezintă „o luare de contact” a lui Iohannis cu demnitari care gestionează principalele „domenii prezidențiale”.
Săptămâna trecută, șeful statului a avut o primă întâlnire, în noua sa calitate, și cu premierul Ponta. „Prima consultare instituțională cu Președintele Iohannis - extrem de utilă, serioasă și eficientă. Lucrurile intră pe făgașul normal”, a scris, ulterior, Ponta, pe twitter.